Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei, va fi trecut pe locul VI pe lista pentru alegerile europarlamentare, ceea ce înseamnă că fostul senator şi prefect de Suceava are şanse mari să ajungă la Bruxelles. Din calculele făcute de PDL, partidul ar urma să cîştige şase din cele 32 de funcţii de europarlamentar. Domnul Onofrei va fi trecut pe locul VI ca reprezentant al Regiunii Nord Est. Orest Onofrei este prieten cu liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, care în acelaşi timp este şi secretarul partidului în Regiunea Nord-Est. Mai mult, Ioan Balan se află într-o relaţie foarte bună cu preşedintele PDL la nivel naţional, Vasile Blaga. Apoi, liderul Organizaţiei Judeţene a PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, este secretarul general al partidului la nivel naţional şi a avut dorinţa, dar şi putinţa de a pune un om de la Suceava pe lista pentru Parlamentul European. Gheorghe Flutur recidivează, după ce în 2009 l-a trimis la Bruxelles pe administratorul public al judeţului de la acea vreme, Petru Luhan. PSD Suceava şi PNL Suceava nu au vorbit mai deloc despre europarlamentare. În proporţie de 99,99%, nici social-democraţii suceveni şi nici liberalii suceveni nu vor avea un om care să reprezinte judeţul în Parlamentul European pentru următorii cinci ani. În 2012, cînd Victor Ponta şi Crin Antonescu luptau din răsputeri ca să-i fugărească pe democrat-liberali de la putere pentru a se aşeza ei în scaunele lor, cei doi lideri politici învăţaseră pe de rost drumul pînă la Suceava. O făcuseră pentru că aici îşi avea cuibul Gheorghe Flutur, cel care era considerat ca fiind unul dintre stîlpii regimului Băsescu. Înfrîngerea domnului Flutur la alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a adus o revărsare de laude asupra organizaţiilor PSD şi PNL de la Suceava. Victoria împotriva liderului PDL Suceava a fost una de moral şi a contribuit şi ea la înfrîngerea zdrobitoare a democrat-liberalilor la alegerile parlamentare. Drept mulţumire, Victor Ponta şi Crin Antonescu i-au uitat pe cei de la Suceava. Nici unul dintre activiştii PSD şi PNL de-aici nu va fi trecut pe lista pentru europarlamentare pe un loc eligibil. În schimb, se va găsi un loc la Bruxelles pentru un om de-al înfrîntului Flutur.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/03/tab-miercuri-5-martie.mp3|titles=tab miercuri 5 martie]
Organizaţiile PSD şi PNL de la Suceava, uitate
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026