În primăvară, atunci cînd Suceava era în carantină, militarii dădeau cu soluție dezinfectantă pe străzi, iar firme angajate de municipalitate dezinfectau scările de bloc. În plus, Primăria Suceava achiziționa pentru toate scările de bloc dispensere pentru soluții de dezinfectat mîinile. Lumea era speriată la vremea respectivă și aștepta ca autoritățile să dezinfecteze orașul și să asigure soluții pentru curățarea mîinilor pentru cei care intră în blocuri. După ce lucrurile s-au mai liniștit nu a mai fost nevoie de dat cu dezinfectanți prin oraș, despre care între timp apăruseră informații că nici nu ar reprezenta o soluție tocmai eficientă. În ceea ce privește dispenserele, acestea au început să rămînă goale. Astăzi, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere. Municipiul Suceava a trecut de rata de infectare de 3 la mie, aflîndu-se în scenariul roșu. Oamenii sînt obligați să poarte măști atît în spațiile închise, cît și în cele deschise, școlile sînt închise, restaurantele și piețele sînt și ele închise, iar cinematografele și teatrul așteaptă zile mai bune pentru a primi din nou publicul. Lipsesc doar militarii de la Spitalul Județean și militarii care să dea cu dezinfectanți pe străzi. Și cu toate că ne aflăm în această situație, cu puține excepții, dispenserele de pe scările de bloc sînt goale. Ori nu mai sînt deloc, pentru că au avut grijă niște cetățeni mai nervoși de felul lor să le distrugă. Dacă în primăvară găseai mai greu dezinfectanți și la niște prețuri destul de mari, acum dezinfectanții curg peste tot, iar prețurile acestora sînt mai mult decît accesibile. Cu toate acestea sînt asociații de proprietari care nu catadicsesc să se ocupe cu umplerea dispenserelor. Poate-i întreabă locatarii de ce nu o fac. Și dacă tot nu vor să le umple, cei de la asociații măcar ar trebui să facă efortul de a le da jos, pentru că strică ”frumusețe” de pereți, care ultima dată au văzut varul pe la 1980.
Ori le umpleți, ori le dați jos
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
În cartierul Burdujeni putea avea loc un adevărat dezastru. Pompierii l-au evitat
By
Toni
5 octombrie, 2026
11 ani de teatru la Suceava. Mulțumiri, Carmen Veronica Steiciuc!
By
Toni
2 octombrie, 2026
Bravo, Beni Atodiresei! Dictatorul arogant Vasile Rîmbu, pus la punct
By
Toni
1 octombrie, 2026
Adrian Mutu, la Suceava. Adrian Mutu, un om pe care te bucuri să-l cunoști
By
Toni
30 septembrie, 2026
La universitatea suceveană nu se predau și lecții de mulțumire și de recunoștință
By
Toni
29 septembrie, 2026
Hei, Primăria Moara, Primăria Suceava, Consiliul Județean și USV, cum facem?
By
Toni
28 septembrie, 2026