
USL Suceava a tăcut chitic în ceea ce priveşte intenţia Guvernului de a azvîrli judeţul Suceava la picioarele Iaşului. Pesediştii şi liberalii suceveni nu s-au arătat deranjaţi că Guvernul USL vrea să bage Suceava într-o regiune cu şase judeţe a cărei capitală să fie la Iaşi. Însă, cum liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, tot spune că nu-i de acord ca judeţul nostru să-şi piardă identitatea şi să fie ultima găină într-o viitoare regiune, președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donțu, s-a simţit dator să vorbească. Domnul Donţu a venit cu o propunere originală. În opinia senatorului de Fălticeni, șefia unei regiuni poate fi deținută prin rotație de către fiecare județ component. Domnul Donţu a spus că, astfel, ar mai fi temperate orgoliile şi nu s-ar scăpa din vedere că principalul obiectiv al înfiinţării regiunilor este acela de a absorbi peste 50% din fondurile europene. Însă, cine poate garanta că absorbţia fondurilor europene va creşte în caz că se va face regionalizarea? Apoi, nu pricep de ce nu s-ar putea obţine bani europeni dacă nu se va face regionalizare. Vorbind despre rotaţia la şefia regiunilor, Ovidiu Donţu a rotit declaraţia în aşa fel încît să-i ardă una peste cap cu ea lui Gheorghe Flutur. A spus domnul senator Donţu cu referire la senatorul Flutur: „L-am văzut zilele trecute pe Gheorghe Flutur agitîndu-se unde să fie şefia unei regiuni, de parcă am fi pe Titanic și el se zbate care să stea la geam. În mod evident au lăsat țara pîrjolită, blocată, cu fondurile europene blocate și ei se preocupă unde să fie șefia unei regiuni”. Da, se preocupă, pentru că este foarte important. Păi, dacă Suceava va ajunge la cheremul baronilor PSD şi PNL de Iaşi, Gheorghe Nechita şi, respectiv, Relu Fenechiu, ce se va alege de judeţul nostru? Praful se va alege, pentru că nesătuii înainte numiţi nu vor lăsa nimic să scape Sucevei. Dar, dacă s-ar fi făcut regionalizare pe timpul guvernării PDL, iar Suceava ar fi fost abandonată în braţele unui baron pedelist, oare ce-ar fi spus opozantul Donţu? Revenind la propunerea năstruşnică a lui Ovidiu Donţu ca şefia regiunilor să fie deţinută prin rotaţie, aşa, ca să fie mulţumită toată lumea, am şi eu o propunere. La fel de năstruşnică. Mandatul de senator al lui Ovidiu Donţu să ajungă prin rotaţie la toţi cei care au candidat împotriva domniei sale la alegerile din decembrie 2012.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/03/tab-marti-19-martie.mp3|titles=tab marti 19 martie]