PDL a pierdut două voturi

În România există cel puţin un jurnalist căruia, chipurile, îi pare rău că europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, nu va mai fi membru al Parlamentului European. PDL nu l-a trecut pe domnul Luhan pe lista pentru alegerile din 25 mai. Un editorialist al unei publicaţii centrale a scris: „(…) PDL pare resemnat. Un mesaj în acest sens poate fi neincluderea în listă a lui Petru Luhan. M-am certat, chiar violent, cu acest propagandist PDL, în nenumărate dezbateri TVR. În schimb, cred că m-am intersectat o singură dată cu Marijean Marinescu, de pildă. Prima explicaţie care îmi vine în minte: Luhan era trimis la greu, adică la televiziunile care criticau Puterea portocalie, Marinescu apărea mai ales la confortabila B1TV. Nu discut de relaţia conducerii cu baronii locali, cu cei care sînt chemaţi să aducă voturi în această confruntare de active. Dar Luhan îmi pare a fi avut o notorietate mai mare şi teoretic mai multe şanse de a atrage voturi din electoratul neafiliat. Pentru că avea o expunere mai mare în presa nealiniată. Practic, tot ce mai speră Blaga este să reamintească spectatorilor B1 TV ce puşcă şi curea lată avea PDL, odinioară”. O fi avînd domnul Luhan notorietate, dar ce fel de notorietate? La toate emisiunile la care era invitat, suceveanul Luhan se certa cu toată lumea de dragul de a se certa, iar unele argumentaţii pe care le făcea stîrneau zîmbetele invitaţilor şi ale telespectatorilor. Apoi, o fi avînd Petru Luhan notorietate, dar aceasta păleşte în comparaţie cu notorietăţile de care se bucură Theodor Stolojan şi Monica Macovei, cei doi activişti care deschid lista PDL pentru europarlamentare. Eu cred că lipsa de pe listă a lui Petru Luhan va trece neobservată şi că dacă acesta ar fi participat la alegeri, PDL-ul ar fi beneficiat de numai două voturi în plus. Cel al domnului Luhan şi cel al prietenei acestuia.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/03/tab-vineri-28-martie.mp3|titles=tab vineri 28 martie]

Exit mobile version