Pelerinaj la prea-controversatul Gigi Becali

Foto
Foto

A anunţat că se retrage din viaţa publică dar misiunea se dovedeşte a fi mult mai grea. Se vede treabă că nu e o simplă decizie unilaterală, pentru că, în ciuda faptului că el vrea să iasă din ea, viaţa publică se ţine scai de el. E vorba de notoriul Gigi Becali, care s-a aflat duminică la Suceava. Sfinţirea Catedralei Ortodoxe cu hramul „Naşterea Domnului” se anunţa a fi evenimentul săptămînii, chiar al lunii. Luînd însă pulsul publicului participant la manifestări, constatăm că mii de cetăţeni prezenţi la slujba de sfinţire a Catedralei au venit special pentru George Becali. Facebook-ul s-a umplut de fotografii de la momentul cu pricina cu comentariile de rigoare care descriu succint cele mai importante trei caracteristici şi anume: peste zece mii de credincioşi, 100 de preoţi şi Gigi Becali. Ziarele relatează întreaga manifestare, evidenţiind momentele cheie şi menţionînd, obligatoriu, prezenţa controversatului om de afaceri. Aşa-i zice, „controversatul” sau „latifundiarul”. Televiziunile au făcut tot posibilul să aibă cadre şi chiar declaraţii de la celebrul ctitor. Întrebaţi despre eveniment, cei prezenţi au ţinut morţiş să-l pomenească pe Gigi, să-l laude şi să-l aplaude, la venire şi la plecare. Luni dimineaţă, în autobuz, ce credeţi că vorbeau oamenii? Nu despre cît de frumoasă, înaltă sau albă este Catedrala ci despre preoţii de rang înalt care, după slujba de sfinţire, au luat masa la un restaurant, invitaţi fiind de Gigi Becali. Nimic nu scapă gospodinelor pline de imaginaţie ale urbei. Nimic şi deci, nici Gigi Becali. Preoţii care slujesc la Catedrală şi care s-au îngrijit de ridicarea celei mai mari biserici din România, au primit de la primarul Ion Lungu dimplome de excelenţă. N-a fost suficient de impresionant pentru publicul larg care a rămas fără reacţie. Cînd însă, s-a citit lista donatorilor şi s-a ajuns la generosul domn Becali, mulţimea a frămătat şi, din nou, a aplaudat. Nu-i puţin lucru recunoaşterea publică şi asta spune multe despre latifundiarul din Pipera, dar spune la fel de multe şi despre calitatea particianţilor la eveniment. Şi oricît de în afara vieţii publice ar vrea să fie fostul europarlamentar, controversa rămîne: oamenii ăştia mulţi au venit să participe la sfinţirea Catedralei sau în pelerinaj la prea-controversatul Gigi Becali?

Alina Mihăescu
Exit mobile version