Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, care are domiciliul în Fălticeni, nimic. E de înțeles, pentru că primarul Fălticenilor, Cătălin Coman, este membru PSD. Președintele Organizației Județene Suceava a USR, senatorul George Mîndruță, care are domiciliul în Fălticeni, nimic. E greu de înțeles de ce. PNL Suceava, nimic. E de înțeles, pentru PNL + PSD egal love. Oamenii de cultură din județul Suceava, nu numai cei din Fălticeni, nimic. Ordinul Arhitecților, nimic. Societatea Civilă, nimic. Și cînd mă gîndesc cît de nervos a reacționat Societatea Civilă cînd s-a pus problema ca Universitatea ”Ștefan cel Mare” să taie patru copaci din parc pentru a construi sediul viitoarei Facultăți de Medicină. Acum, nimic. Instituțiile statului, nimic. Mă refer la instituțiile de cultură, la Prefectură și la Consiliul Județean. Și dacă nimic, nimic, nimic, atunci cum să nu distrugă primarul Cătălin Coman o clădire doat pentru că așa vrea mandatul lui? Și pentru că nimic, nimic, nimic, nu a mai rămas nimic din Spitalul Vechi din Fălticeni, un imobil construit în 1860 care adăpostea și un mic lăcaș de cult, care, e drept, nu mai era funcțional din 1927. Cred că se învîrt în mormînt cei care cu construit clădirea și generațiile de medici și de asistenți care au slujit în fostul spital. Generațiile trecute cu învîrtitul, cei din ziua de azi cu învîrtelile. Fiecare cu învîrtelile lui.
Pentru că așa a vrut mandatul lui
-
By Toni

Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026