Petrică Ropotă, fanul filmelor cu Jackie Chan

Sergentul Bulă este chemat de şeful său pentru a i se transmite că mama soldatului Ionescu a încetat din viaţă. Bulă este rugat să aibă grijă cum îi comunică vestea soldatului, astfel încît acesta să nu sufere un şoc. Bulă îl asigură pe superiorul său că totul va fi în regulă, merge pe platoul unităţii, îi adună pe toţi soldaţii, le ordonă să ia poziţia de drepţi, îi cere lui Ionescu să facă un pas în faţă şi spune: „Ionescu ţi-a murit mama!”. Soldatul leşină. După două săptămîni, un cumplit accident de circulaţie îl lasă pe soldatul Popescu fără ambii părinţi. Bulă este chemat la comandant, i se vorbeşte despre tragicul eveniment şi este rugat să-i comunice soldatului acest lucru, dar cu mai multă grijă decît în cazul Ionescu. Bulă îi dă asigurări şefului său că nu va mai repeta greşeala pe care o făcuse cu două săptămîni înainte, merge pe platoul unităţii, îi adună pe toţi soldaţii, le ordonă să ia poziţia de drepţi şi strigă: „Toţi soldaţii care au părinţi, un pas în faţă, marş! Popescu rămîi pe loc!”. Soldatul leşină. Ei, cam de maniera asta cred că s-au făcut comunicările în ceea ce priveşte disponibilizările la Direcţia de Finanţe Suceava, după ce această instituţie a fost transformată într-o anexă fără personalitate juridică a Direcţiei de Finanţe Iaşi. La aflarea veştii că va rămîne fără serviciu, o angajată în vîrstă de 46 de ani a încercat să-şi ia viaţa, aceasta fiind salvată de intervenţia cadrelor medicale alertate de personalul de la Finanţe. La mai bine de o săptămînă de la consumarea acestui eveniment, directorul Direcţiei de Finanţe Suceava, Petrică Ropotă, continuă să tacă, în loc să explice cum s-a ajuns în această situaţie. La 46 de ani este greu să-ţi găseşti serviciu în ziua de astăzi, pentru că nu prea sînt locuri de muncă, dar şi fiindcă angajatorii consideră că posesorul unei asemenea vîrste este prea bătrîn şi, în plus, acesta ar avea pretenţii financiare mult mai mari decît un tînăr gata să facă ore suplimentare fără să emită pretenţii. De aceea, transmiterea veştilor privind trimiterea în şomaj ar trebui făcută cu tact. „Up in the air” este un film excelent cu George Clooney, Vera Farmiga şi Anna Kendrick, în care este vorba despre oameni specializaţi în comunicarea deciziilor de concediere. Poate că dacă directorul Direcţiei de Finanţe Publice Suceava, Petrică Ropotă, ar fi văzut acest film, altfel ar fi fost abordată problema disponibilizărilor, iar angajata în vîrstă de 46 de ani n-ar mai fi încercat să se sinucidă. Însă, domnul Ropotă este prea ocupat să-şi apere poziţia şi de aceea nu are vreme de filme. Sau dacă totuşi are, domnul director preferă să vadă un film cu Jackie Chan, pentru că acesta este şi cu bătăi şi comicăros, fiind singurul care merge după o zi de muncă istovitoare.

 

Exit mobile version