Comunicatul sec al Prefecturii Suceava: ”Prefectul Alexandru Moldovan și subprefectul Alexandru Salup au participat ieri, 4 aprilie a.c., la lucrările Comisiei de Dialog Social convocată ca urmare a solicitării Uniunii Sindicale Teritoriale – filiala Suceava a C.N.S. <Cartel Alfa>. Avînd în vedere problemele economice și sociale cu care se confruntă salariații reprezentați de către C.N.S. <Cartel Alfa> au fost discutate următoarele probleme care vor fi aduse și în atenția Guvernului României: – Măsuri adecvate pentru gestionarea prețurilor la energie; – Creșterea urgentă a salariului minim; – Introducerea coeficienților de ierarhizare a salariilor; – Măsuri adecvate de protecție socială în contextual actual; – Întărirea dialogului social ca punct de plecare pentru refacerea încrederii cetățenilor în autorități”. Apropo de dialog social, profesorul Traian Pădureț, președintele sindicatului din învățămînt Pro Educația Suceava, a declarat într-o intervenție telefonică la postul nostru de radio: ”Se merge pe tăcute. Ordinul de ministru cu noua structură a fost publicat în Monitorul Oficial pe 31 martie și nouă ne-a fost comunicat mult mai tîrziu. În plus, din surse am aflat că ar exista un draft al Legii Educației de care știu maxim două persoane din minister și președintele Klaus Iohannis. Discutînd și cu reprezentanții părinților de la nivelul județului Suceava după un consiliu de administrație al Inspectorarului Școlar am aflat că și ei sînt mințiți cum sîntem și noi cu privire la consultări. De la minister, reprezentanților părinților de la nivel național li se spune că au consultări cu sindicatele și cu organizațiile elevilor. Nouă, sindicatelor, ni se bagă în față că sînt consultări cu organizațiile părinților și ale elevilor. Ne mint pe toți, în același timp”. Totul nu este decît o spoială pentru a se crea impresia că trăim într-o societate democratică. Sindicatele se întîlnesc cu Prefectura, Prefectura ia notițe pe care le trimite la Guvern, iar Guvernul face cum îl taie capul. Pierdere de timp, de pastă de pix și de hîrtie.
Pierdere de timp, de pastă de pix și de hîrtie
-
By Toni

Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026