Toți cei care în Noaptea de Anul Nou au fost în centrul Sucevei pentru a asista la focul de artificii comandat de primărie și cu care am vorbit mi-au spus că a fost un spectacol reușit. Chiar și cei mai pretențioși mi-au spus că a fost frumos. Chiar unul dintre cei care nu-l înghit deloc pe primarul Ion Lungu și care-l critică pe acesta pentru orice face a afirmat că a asistat la un foc de artificii spectaculos. Unii ar fi vrut ca spectacolul să nu fi ținut doar 20 de minute, ci mai mult. Pe de altă parte, cineva mi-a zis că doar un foc de artificii ar fi suficient de Revelion. Vine lumea, se uită la cerul brăzdat de artificii, se bucură, bea un spumos și pleacă acasă ori la barurile și restaurantele unde a făcut rezervări. La finalul spectacolului de lumini, după ce esplanada din centrul Sucevei s-a golit, s-a putut constata că nu mai este mizeria din ceilalți ani. Ici și colo erau cîteva dopuri de la sticlele de spumos, dar nu mai erau sticlele sparte, cojile de semințe și mucurile de țigară aruncate în cantități uriașe, după ce oamenii stăteau cu orele în centrul orașului pentru a asista la concertele din deschiderea focului de artificii de la miezul nopții. În anii precedenți, pe bani nu puțini deloc au fost aduși tot felul de artiști, dar mai ales pseudoartiști. Aceștia își făceau repede-repede treaba, mai bine sau mai rău, cu gîndul la concertul pe care urmau să-l aibă în aceeași noapte în altă localitate. Că doar artiștii și pseudoartiștii fac mai multe contracte pentru Revelion ca să cîștige cît mai mult. Atunci, de ce să mai dea primăria bani pentru niște cîntăreți sau pseudocîntăreți care-s cu gîndul în altă parte? Bașca faptul că se face economie și la banii destinați curățeniei. Poate că doar focurile de artificii sînt suficiente pentru Revelion.
Poate că doar focurile de artificii sînt suficiente
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: foc de artificiiRevelionSuceava
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026