
Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, nu este de acord cu o nouă acţiune de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Domnul Nechifor a fost întrebat de jurnaliştii de la site-ul pesurse.ro dacă ar fi oportună o acţiune de suspendare a preşedintelui. Răspunsul lui Cătălin Nechifor a fost: „Păi, trebuia suspendat din 2005 şi cred că e cam tîrziu acum. Dar, motive au existat întotdeauna, practic Traian Băsescu în tot timpul ambelor mandate a furnizat foarte multe motive reale de suspendare. Nu ştiu, mi-e greu să fac o ierarhie care a fost cel mai grav element de încălcare a Constituţiei şi a unor reguli ale statului român”. Prin această declaraţie, preşedintele PSD Suceava se distanţează de opiniile celor care s-au trezit să vorbească iarăşi despre posibilitatea ca domnul Băsescu să fie trimis la judecata poporului. Evident, la acest moment, există o sumedenie de lucruri pentru care ar trebui declanşată procedura de suspendare a lui Traian Băsescu. Însă, o astfel de acţiune nu ar avea nici o şansă de reuşită. Cum ar putea fi dat jos Traian Băsescu acum, dacă nu s-a reuşit debarcarea în 2012, atunci cînd poporul era pornit rău de tot împotriva sa? Era, pentru că Guvernul PDL tocmai fusese demis, iar lumea credea că guvernarea USL va aduce lapte, carne, brînză, ouă, „Mere, pere în panere/ Prune bune şi alune/ Şi gutui amărui/ Cu puf galben ca de pui./ Şi tot felul de legume/ De nu le mai ştii pe nume”. Ei, dar de-atunci lucrurile s-au schimbat. Încet, încet, lumea a început să-şi dea seama că USL-ul nu poate face minuni şi că, pe undeva, guvernarea alianţei social-liberale a început să semene cu cea democrat-liberală. De aceea, Traian Băsescu, adevăratul conducător al guvernelor PDL, nu mai este judecat prea aspru. Că domnul Băsescu nu mai este atît de urît ca în urmă cu cîţiva ani o arată simpatia cu care acesta este înconjurat peste tot pe unde merge. E limpede că Traian Băsescu îşi alege cu grijă locurile unde aterizează, însă nu trebuie uitat că, în urmă cu un an, acesta nu avea curajul să iasă din Palatul Cotroceni. Dacă s-ar declanşa o nouă procedură de suspendare, de cîştigat ar avea numai domnul Băsescu, pentru că ar primi o nouă şansă de a se victimiza şi, astfel, şi-ar spori zestrea electorală în perspectiva alegerilor din 2014. Deci, politicianul Nechifor are dreptate să nu fie de acord cu cei care visează la un nou referendum pentru suspendarea preşedintelui.
[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/08/tableta-marti-6-aug8.mp3|titles=tableta marti 6 aug]