Politicieni care ar trebui să se lase de politică

Preşedintele ALO, Gheorghe Dinu, a fost la Suceava. ALO nu este vreo firmă de telefonie mobilă, ci o formaţiune politică. Preşedintele Partidului Alianţa Lege şi Ordine a fost la Suceava pentru a schimba conducerea filialei. Noii şefi ai ALO Suceava sînt omul de afaceri Gheorghe Axinia, în calitate de preşedinte, şi juristul Mihai Tănăsescu, în calitate de prim-vicepreşedinte. Vorbind într-o conferinţă de presă despre aşteptările pe care le are de la cei doi, domnul Dinu a declarat: „Sînt doar 1.000 de semnături. E foarte important de ştiut că cine semnează pentru înfiinţarea ALO ca partid nu înseamnă că devine automat şi membru al partidului”. A, deci partidul ăsta nici măcar nu există, ci este în curs de constituire. Stau şi mă întreb cine ar semna pentru înfiinţarea Partidului Alianţa Lege şi Ordine? Şi de ce ar face-o? Pentru Gheorghe Dinu? Dar, cine este Gheorghe Dinu? O fi domnul Dinu specialist în ceva şi poate o fi avînd o bună reputaţie printre specialiştii în acel ceva, dar pentru a construi o formaţiune politică este nevoie de notorietate. De preferat, o notorietate pozitivă. În cazul lui Gheorghe Dinu îndrăznesc să spun că nu poate fi vorba despre aşa ceva. În aceste condiţii, ar fi trebuit ca omul de afaceri Axinia şi juristul Tănăsescu să fie cunoscuţi. Poate că pe domnul Axinia l-or şti cîţiva oameni de afaceri, iar pe domnul Tănăsescu l-or cunoaşte cîţiva jurişti, dar nu este suficient. Presupunînd că, pînă la urmă, vor fi strînse semnăturile necesare înscrierii partidului la tribunal, după aceea ce se va întîmpla? Pentru a obţine rezultate electorale e nevoie de oameni cu notorietate şi de bani. De foarte mulţi bani. Dar, cine ar da bani pentru un partid care nu promite, dat fiind faptul că oamenii de afaceri sînt sărăciţi şi din puţinul pe care-l au trebuie să cotizeze la jucătorii politici importanţi? Nimeni. Poate-i sună cineva pe cei de la ALO să le spună: „ALO, lăsaţi politica pentru alţii şi ocupaţi-vă voi de altceva”.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/12/tab-vineri-6-dec.mp3|titles=tab vineri 6 dec]

Exit mobile version