Poliţistul tot miliţian rămîne

În scandalul iscat de înregistrarea video cu fetele de la Colegiul „Mihai Băcescu” din Fălticeni s-a băgat şi Poliţia aşa cum se bagă musca în coama calului. Pentru că a terminat cu toţi bandiţii care au furat bucată cu bucată fabricile din Suceava şi cu toţi cei care le dau în cap oamenilor pe stradă, Miliţia Suceava, căreia, în glumă, i se spune Poliţia Suceava, a tăbărît cu chitanţierul de amenzi peste cele două fete care au fost înregistrate cu telefonul mobil în timp ce se cocoţaseră pe catedră, dădeau din buric şi-şi aruncau tricourile de bazar de pe ele în ritm de muzică de OTV. Protagonistele filmuleţului postat pe internet şi „urcat” după aceea pe posturile de televiziune au fost amendate cu cîte 5 milioane de lei vechi. Mîndru nevoie mare de fapta de vitejie sau, mă rog, de vijelie, de Vali Vijelie, făcută de colegii lui, miliţienii, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţîru, a explicat de ce-au fost amendate elevele de la „Mihai Băcescu”: pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. „Monitorul de Suceava” a publicat textul din Legea 61/1991 în baza căruia adolescentele au fost sancţionate: „Săvîrşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”. Bravo, vigilenţilor şi bravo, miliţienilor ce sînteţi! Într-adevăr, dînd din buric într-o sală de clasă, fetele au tulburat liniştea publică pe care voi o apăraţi ca pe ochii din cap, dar mai ales ca pe cascheta de pe cap. Dacă sînteţi atît de corecţi, domnilor miliţieni, de ce nu vă amendaţi şi voi pentru tulburarea liniştii publice, lucru de care vă faceţi vinovaţi indirect? Pentru că dumneavoastră, domnilor miliţieni, nu vă faceţi treaba, liniştea publică este uneori tulburată. Atît de tulburată că-mi tulbură şi mie gîndirea care, iată, a devenit confuză şi, în loc să vă spun poliţişti, vă zic miliţieni.

tab luni 3 mai

Exit mobile version