Povestea Meşterului Manole în varianta Salcea

Foto
Foto

Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava începe să semene a aeroport internaţional, dacă priveşti din punctul de vedere al pasagerului amator de destinaţii europene. Încet, încet, în aşteptarea unor costuri mai normale pentru legătura cu Capitala, cursele externe se diversifică. După Londra, a apărut şi destinaţia Milano, ceea ce nu poate decît să ne bucure. Pe de altă parte însă, acelaşi aeroport de la Salcea începe să arate şi a cataclism natural, dacă-l priveşti la propriu, de pe islazul comunal. Adică de peste gard, unde, din cauza apelor fluviale prost direcţionate s-a format un adevărat crater, canion sau grotă sau oricum am vrea să-i spunem. Alunecările de teren provocate cel mai probabil de neglijenţa proiectanţilor de la aeroport şi a autorităţilor care n-au catadicsit să se asigure de profesionalismul lucrărilor de acolo, au rupt dealul în două iar ploile inundă acum grădinile oamenilor din aval. Odată semnalul de alarmă tras, s-a trecut la înfiinţarea unei comisii care să cerceteze şi să găsească o explicaţie şi poate un responsabil. Ulterior s-a aflat că nici măcar comisia n-a fost dedicată acestei probleme, Prefectura a apelat de fapt la comisia înfiinţată cu ocazia codurilor portocalii şi galbene de vreme rea. Oricum ar fi, după o deplasare la faţa locului, comisia are deja un prim răspuns: facem un studiu şi promovăm o documentaţie de specialitate. Specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au spus şi ei că e necesară o nouă soluţie tehnică, pentru că aceasta nu merge. Scuzaţi-mi îndrăzneala: pe banii cui? Ştiu şi răspunsul: nu e treaba lor, ei sînt aici pentru a preveni dezastrele nu pentru a găsi soluţii financiare. Corect, la fel şi noi, cetăţenii, votanţii, plătitorii de taxe, gloata. Nu e treaba noastră numai că banii sînt ai noştri, aşa că ne interesează şi n-am vrea să dispună cineva de ei după cum are chef. Ce convenabil pentru conducerea Consiliului Judeţean ce tocmai îşi împachetează bagajele să plece! Ce convenabil pentru noua conducere a Consiliului Judeţean ce tocmai se pregăteşte să revină! După ce s-au lăudat cu cel mai modern aeroport din ţară, autorităţile, vechi şi noi, vor căuta vinovaţi în altă parte. Nu va răspunde nimeni pentru erorile de proiectare care ies la iveală rînd pe rînd, nu va plăti nimeni nici financiar, nici penal, nici altfel. E ca-n povestea Meşterului Manole, numai că Ana înseamnă banii comunităţii.

Alina Mihăescu
Exit mobile version