O doctoriţă din Focşani se va muta cu serviciul în localitatea suceveană Cîrlibaba. Medicul de familie din Focşani va avea 1.400 de pacienţi, care, în ultimele luni, atunci cînd au avut nevoie de un consult medical, au fost nevoiţi să meargă 16 kilometri pînă la medicul de familie din Ciocăneşti. Oamenii din Cîrlibaba au rămas fără doctor, după ce medicul care avusese grijă de cetăţenii din comună începînd din anul 1966 a trecut în nefiinţă. Fiul medicului decedat a declarat pentru „Monitorul” că lista cu pacienţi i-a fost vîndută doctoriţei din Focşani cu 4.800 de euro. Acum mai rămîne şi ca pacienţii care au fost transferaţi fără ştirea lor să fie de acord să fie trecuţi în evidenţele noului medic de familie din Cîrlibaba. Însă, cum oamenii nu au o alternativă mai aproape de casă, probabil că vor deveni pacienţii doctoriţei de la Focşani. Nu ştiu dacă afacerea este una legală, dacă se permite efectuarea unor astfel de tranzacţii de către Casa de Asigurări de Sănătate. Şi nu ştiu nici dacă poate fi vorba despre o afacere morală şi dacă aceasta are girul Colegiului Medicilor Suceava. Nişte pacienţi nu sînt nişte supuşi, iar Cîrlibaba nu este un regat, pentru ca teritoriul cu tot cu oameni, animale, plante şi pămînturi să fie lăsat moştenire din tată în fiu. Pe de altă parte, nu poţi lăsa o localitate fără nici un medic de familie. Autorităţile medicale ar fi trebuit să intervină imediat ce doctorul din Cîrlibaba a plecat pe lumea cealaltă, căutînd un doctor care să-i ia locul. Autorităţile nu ar fi trebuit să aştepte finalizarea tranzacţiei dintre fiul decedatului şi doctoriţa din Focşani. Şi dacă doctoriţa nu ar fi fost de acord să plătească 4.800 de euro ce s-ar fi întîmplat? Ar fi rămas oamenii din Cîrlibaba fără medic de familie? Statul, care ştie să ia bani de la contribuabili pentru asigurările de sănătate, ar fi trebuit să găsească un doctor căruia, pentru a-l atrage, ar fi trebuit să-i plătească o primă de instalare de măcar 4.800 de euro.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/08/tab-miercuri-6-august.mp3|titles=tab miercuri 6 august]
Prima de instalare a medicului de familie
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026