Primarul Fălticenilor, profesorul de sport Cătălin Coman, are boală pe clădirile vechi. După ce a pus la pămînt fără milă vechiul spital, ale cărui ziduri ar fi putut scrie o carte dacă ar fi fost rugate să o facă, domnul Coman a dat ordin ca o altă clădire care a văzut multe la viața ei să fie rasă de pe fața pămîntului. În ceea ce privește Casa Morțun, a cărei demolare a început în forță, Cătălin Coman se ascunde în spatele unei decizii a Consiliului Local, așa cum elevii care nu au învățat nimic se ascund în spatele colegilor lor pentru a nu fi scoși la tablă. De parcă acest consiliu local ar fi de capul lui, și nu ar fi controlat de primarul PSD al Fălticenilor, care deține o majoritate confortabilă. Argumentul cu care profesorul de sport se apără este acela că imobilul construit în 1800 nu este inclus pe lista clădirilor de patrimoniu. Și dacă nu este de patrimoniu, ce? Modul de gîndire al primarului ar trebui să îngrijoreze. Dacă mîine-poimîine îi trece prin cap să demoleze și bisericile vechi din oraș, pe motiv că acestea nu sînt în Patrimoniul UNESCO? Din cîte știu, Cătălin Coman a ieșit din țară la viața lui de mai multe ori. Însă, mă tem că acesta a fost doar la all-inclusive, pentru a mînca, a bea, a dormi și a sta cu burta la soare. Poate îl ia cineva de mînă pe domnul Coman și îl duce într-o excursie în Germania sau în Italia, de exemplu, pentru a-i arăta cum au oamenii grijă de clădirile vechi și de istoria locurilor prin care nu sînt decît niște simpli trecători. Poate îi explică cineva domnului Coman că în calitatea sa de primar nu trebuie să demoleze, ci să protejeze ceea ce au construit oamenii cu mult înainte ca el să se nască și să ajungă șef peste un oraș întreg. Dar oare ce ar fi dacă, după modelul ”ești clădire veche, dar nu ești de patrimoniu, te demolez”, toți primarii care nu-s de viță nobilă ar trebui să fie dați afară. Cătălin Coman ar fi, probabil, primul dintre primarii care ar fi zburat din funcție.
Primarul Fălticenilor, Cătălin Coman, de neoprit. Bisericile care nu sînt în Patrimoniul UNESCO, în pericol
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: bisericiCătălin ComandemolăriFălticeniPatrimoniul UNESCO
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026