După cum spune primarul Sucevei, Ion Lungu, fără autostradă nu existăm. Nu existăm nici pentru turiști, dar mai ales pentru oamenii de afaceri. Fostul director al Fabricii de Celuloză și Hîrtie ”Ambro” Suceava, care din 2004 este primar al Sucevei, a declarat: “Autostrada A7 ne va aduce investitori, investitori care vor crea locuri de muncă. Noi aici avem o mare problemă. Putem să stăm în cap, și eu ca primar, și noi ca autorități locale, și domnul Flutur. Am experiență și ca om de afaceri, am condus un combinat, cînd mergi la o discuție de afaceri te întreabă unde e Suceava și dacă avem autostradă. Jumătate din discuție s-a terminat cînd spui că nu ai autostradă”. Bine, existența unei autostrăzi nu garantează și prezența investitorilor. Mai ales acum, cu perioada asta de pandemie, nu se văd investitori luîndu-și mașinăriile în spate din Germania ori din Uzbekistan și mutîndu-le în Cehia sau în România. Primarul a mai spus că a pus pariu că în cinci ani vom avea autostradă la Suceava. Domnul Lungu parcă nu ar fi primar de cînd lumea la Suceava și ar fi aterizat în acest oraș ieri. Ion Lungu a afirmat în nenumărate rînduri că dumnealui s-a numărat printre cei care au desenat traseul șoselei de centură a Sucevei. O șosea lungă de 13 kilometri și care a fost terminată în 11 ani! Și-atunci cum să se facă o austotradă de mult mai mulți kilometri în numai cinci ani, cînd nu s-a făcut deocamdată nimic pentru această autostradă? Se vede că domnul Lungu nu are grijă deloc de el. Cu toate că vremea este schimbătoare, cînd frig, cînd cald, primarul consumă apă rece în cantități impresionante, și nu se lasă pînă nu se îmbată cu apa asta rece. Tare sînt curios cu cine a pariat primarul și dacă pariul l-a pus pe cîteva sticle cu apă rece. Dacă a pus pariu pe apă, atunci măcar nu va avea de pierdut mare lucru.
Primarul Lungu se îmbată cu apă rece
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: autostradăIon Lungupariuprimarșosea de centurăSuceava
Related Content
Cine nu are ”bătrîni”, să-și cumpere. Suceava are
By
Toni
17 aprilie, 2026
Ministrul Dimian ar trebui să arate ce înseamnă universitatea suceveană
By
Toni
16 aprilie, 2026
Poate nu distrugeți, probabil, cea mai frumosă curte de școală din Suceava
By
Toni
15 aprilie, 2026
”Magneții” comunității sucevene
By
Toni
14 aprilie, 2026
Mircea Lucescu, Petru Ghervan și sportul care modelează caractere
By
Toni
10 aprilie, 2026
În Suceava, capitala culorii gri, este ca la ultimii săraci (Foto de la Craiova)
By
Toni
9 aprilie, 2026