Buncărele îngropate sau semiîngropate au făcut un bine Sucevei. Avînd capace, buncărele nu mai degajă mirosuri pestilențiale, iar rafalele de vînt nu mai au cum să ia pungile și hîrtiile pentru a le împrăștia peste tot. Numai că e problemă. Unii cetățeni se plîng că gurile buncărelor sînt prea înguste. Apoi, sînt suceveni care ar prefera să existe o pedală care să acționeze capacele, astfel încît să nu mai fie nevoie de atingerea acestora. Mai ales de cînd cu noul coronavirus, sucevenii se feresc să atingă capacele buncărelor. De aceea, de multe ori capacele rămîn ridicate, ceea ce nu este în regulă, pentru că permit mirosurilor pestilențiale să se împrăștie, iar ploii să pătrundă în sacii pe care firmele de salubrizare îi ridică periodic. Probabil că pînă la urmă firmele de specialitate vor trebui să găsească o companie care produce buncăre cu guri mai largi și cu capace care să fie acționate de niște pedale. Însă, pînă atunci cetățenii de la bloc ar putea să facă un efort și să arunce gunoaiele la buncăr și să nu le mai pună lîngă acesta. Cutiile de carton care nu încap pot fi împăturite foarte simplu. Acest lucru o poate face aproape oricine, nu doar cei care merg la sală pentru a trage la fiare. Cu puțină bunăvoință, cu un cuțit sau cu un foarfece se poate rezolva foarte ușor problema. Nu este capacul de la buncăr ridicat? Dar există soluție dezinfectantă la sticluțe mici care încap în buzunar. Știm să criticăm municipalitatea și să le cerem socoteală firmelor de salubrizare atunci cînd buncărele nu sînt golite și dezinfectate la timp, dar trebuie ca și noi, cetățenii de la casă și de la bloc, să aruncăm gunoiul la buncăr, și nu să-l depozităm lîngă buncăr. Atunci la ce-au mai fost înlocuite buncărele deschise cu buncăre îngropate și semiîngropate? Trebuie să o facem din respect față de vecini și de ceilalți suceveni care trec prin zonă, dar și față de gunoieri, față de muncitorii de la salubrizare, care umblă pe străzile Sucevei cu noaptea în cap pentru a menține orașul curat.
Respect față de vecini, dar și față de gunoieri
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: buncăresalubrizareSuceava
Related Content
Colierul cu mărgele de la gîtul Sucevei
By
Toni
28 iulie, 2026
Domnule Șoldan, lăsați AJF-ul în pace și ocupați-vă de stadionul pe care l-ați promis
By
Toni
27 iulie, 2026
Lorand Ercse, director la ACET Suceava. PSD-ul i-a luat, dar tot PSD-ul i-a dat
By
Toni
24 iulie, 2026
Copil de 10 ani pe bicicletă, fără cască, pe străzile Sucevei, o imagine frecventă
By
Toni
22 iulie, 2026
Atîta timp cît gara este o ruină, cartierul Ițcani suferă profund (Foto)
By
Toni
21 iulie, 2026