Știți acele momente cînd rîdeți cum n-ați mai făcut-o demult, cînd vă țineți de burtă, cînd rîdeți de nu vă puteți opri, cînd vă dau lacrimile iar la un moment dat nici nu mai știți dacă rîdeți sau dacă plîngeți? Ei, așa mi s-a întîmplat mie, săptămîna asta. Să vedeți cum a fost. Eu locuiesc în centrul orașului, pe o stradă care există de cînd Suceava și pe care, poate tocmai de aceea, administrația locală nu face intervenții. Or fi declarat-o monument istoric iar noi locatarii n-am aflat. De aceea probabil, această stradă de pămînt a fost și este chiar și în zilele noastre de pămînt. E în coservare. Asfaltul e doar un vis al locuitorilor creduli din zonă și o promisiune a Primăriei. La fel ca strada mea, frumoasă și centrală, sînt și altele în Suceava – mereu pe lista de așteptare. De cînd a dat căldura, a început și dezghețul mormanelor de zăpadă adunate pe la colțuri. Asta se traduce prin multă apă murdară care se scurge domol, penetrînd noroiul străzii, făcîndu-l să crească precum maioneza. Noroiul nostru nu se taie niciodată, dar acoperă foarte bine tot ce atinge: mașini, haine și cizme. Asta nu v-am spus, noi, toți locuitorii de pe stradă primăvara purtăm numai cizme, dacă se poate de cauciuc, orice alte încălțări n-au nicio șansă, le-am pierde. Glodul de pe strada noastră înghite tot, ne face viața mai prăfoasă, mai opacă, în fiecare zi, ne omoară orice speranță. Și mă veți întreba ce e de rîs în asta? Ei bine, rîsul acesta convulsiv de care vă spuneam a izbucnit într-un moment derulat imediat după o baie de noroi. Amară ironie, ochii mi-au picat pe un articol de presă din care aflăm că Suceava este în topul celor mai frumoase orașe din România. Suceava mea, cu strada mea de lut, este pe locul 4 la frumusețe. Și-atunci, mi s-a declanșat mecanismul de autoapărare. Am rîs, v-am spus, cum n-am mai făcut-o demult, de nu mă mai puteam opri. Nici nu contează cine ocupă primele locuri în acest clasament, dar cine a făcut topul și a ales criteriile care au dus la un astfel de rezultat este de pe altă planetă. Există deci viață extraterestră!
Alina Mihăescu