Universitatea suceveană încă nu și-a reluat activitatea, dar asta nu înseamnă că aceasta doarme. Din contră, are insomnii pentru că nu știe cum va debuta noul an academic, programat să înceapă pe 5 octombrie. Universitatea suceveană și-a făcut ”planul de luptă”, însă depinde care va fi situația epidemiologică și ce va spune Ministerul Educației. Pînă atunci, însă, universitatea continuă să dezvolte tot felul de programe și să organizeze fel de fel de conferințe. Pe 30 septembrie, de pildă, Facultatea de Științe ale Educației și Inspectoratul Școlar Suceava vor organiza conferința online cu tema ”Promovarea sănătății mintale în școală”. Conferința se adresează cadrelor didactice din învățămîntul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, consilierilor școlari, părinților, dar și managerilor instituțiilor educaționale și specialiștilor implicați în elaborarea politicilor educaționale. Pandemia de COVID a dat lumea peste cap și a început să lase urme în capul oamenilor. Izolarea, distanțarea, comunicatele alarmiste transmise în crucea nopții de autorități, rudele și cunoscuții care s-au infectat cu noul coronavirus și școala online sau deloc au început să lase urme. Și în cazul copiilor, și al părinților, și al bunicilor. Nimeni nu știe acum cît de adînci sînt urmele, care, oricum, sînt diferite de la un om la altul. În plus, nu vorbim despre niște răni care se văd imediat ca atunci cînd te-ai lovit la picior de banca din parc, ci despre răni care se pot adînci odată cu trecerea timpului dacă nu se intervine atunci cînd trebuie. E foarte bună inițiativa universității, dar și mai bun ar fi un program guvernamental de depistare a problemelor psihice apărute din cauza pandemiei și de tratare a acestora. E nevoie de un program național, ca în cazul programelor naționale de diabet și de cancer. Bine ar fi ca inițiativa Universității ”Ștefan cel Mare” să trezească autoritățile centrale.
Sănătatea mintală, USV și autoritățile
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026