Săraci şi trişti

O să spuneţi că mi-e ciudă. Da, îmi este, dar asta nu înseamnă că vreau să moară capra vecinului. El e mai bogat, aşa că e normal să aibă capră. În căutarea fericirii zilnice, m-am împiedicat iar de statistici şi m-am trezit iar cu colţurile gurii în jos. Iar tu, suceveanule, dacă te simţi bine în pielea ta, află că ar trebui să-ţi treacă pentru sîntem în aceeaşi oală. Oala în care salariile sînt cu peste 28% mai mici faţă de media naţională. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, un sucevean cîștigă în medie 1.488 de lei pe lună, în timp ce un român cu salariu mediu are 2.078 de lei pe lună. Asta, în condiţiile în care salariile sucevenilor au crescut faţă de anul trecut cu 18%. Acesta nu poate fi însă un motiv de bucurie, pentru că salariile au crescut în toată ţara, aşa că decalajul se păstrează. Tot cei mai proşti din clasă rămînem. Aceeaşi Direcţie de Statistică, ce ne alimentează, iată, cu veşti depresive, ne mai anunţă că pensiile bătrînilor noştri sînt, în continuare, printre cele mai mici din ţară. Evident, la aşa salarii, aşa pensii! De aşteptat, la cîtă economie neagră este în judeţul Suceava. Deloc surprinzător, atîta vreme cît numărul de pensionari suceveni este cu 34% mai mare decît al salariaţilor. Incredibil dar adevărat, pensia medie în judeţul nostru este de 813 lei. În atare condiţii, îmi voi trimite mama la colţ, în genunchi pe coji de nuci, pentru a nu mai avea îndrăzneala de a se plînge de pensia mizerabilă de 1.000 de lei după o viaţă la catedră. Aceeaşi statistică ne arată că această pensie medie, de puţin peste 800 de lei, este cu peste 12 procente sub media pe ţară. Ei bine, cu asemenea nivel de trai şi venituri, sucevenii se încadrează cu succes la categoria „rural” după cum am fost anunţaţi chiar şi de primarul municipiului reşedinţă de judeţ. Ion Lungu a spus că Suceava poate accesa fonduri europene pentru comunităţi marginale, ceea ce era cunoscut pînă acum sub genericul GAL- grup de acţiune locală şi se adresa localităţilor rurale. Primarul nostru a descoperit de fapt o sursă de finanţare şi se bucură. Eu, pesimistă fiind, din cauza celor expuse mai sus, înţeleg că primim astfel recunoaşterea publică a faptului că sîntem vai de capul nostru. Suceava poate atrage bani europeni de pe urma unui studiu realizat de Banca Mondială, care o include, alături de Rădăuţi, Cîmpulung Moldovenesc, Dolhasca şi Vicovu de Sus, în Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate. Ce înseamnă asta ? Înseamnă că Suceava are deficit de capital uman, are un nivel scăzut de ocupare formală și oferă condiții improprii de locuire. Odată recunoscută la nivel mondial sărăcia lucie, ne calificăm practic la „Zmeura de Aur”. Din păcate, ceea ce ni se întîmplă nu e film, e viaţă pur şi simplu. Scuzaţi depresia!
Alina Mihăescu
Exit mobile version