Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești

”Atunci când ușile muzeului se deschid, curiozitatea și bucuria descoperirii găsesc spațiul perfect pentru a se manifesta. Este ceea ce au experimentat vizitatorii noștri, elevi în clasa a IV-a. Cum se împodobeau doamnele și domnițele de altădată? Dar voievozii, domnitorii și dregătorii? La atelierul de educație muzeală <Micii bijutieri>, pasionații de istorie au găsit răspunsurile. Despre ce au vorbit podoabele? Despre rang, statut, alianțe, obiceiuri, tezaur, despre o lume apusă care și-a lăsat amprenta în istorie. Cu îndemânare, copiii au realizat propriile bijuterii, lăsându-se purtați în trecut de poveștile de la curțile domnești. ​A fost o adevărată experiență! Rezultatul? O amintire de luat acasă!”. Muzeul de Istorie din Suceava continuă să găzduiască tot felul de ateliere și este pregătit să-i primească pe elevi și în Săptămîna Altfel, și în Săptămîna Verde, și în Săptămîna Portocalie, și în celalte săptămîni inventate de-a lungul anilor de Ministerul Educației. O lecție de istorie la Muzeul de Istorie face cît vreo 4-5 lecții de istorie ținute în clasă cu ochii în cărți sau pe un ecran. Muzeul de Istorie din Suceava are și fel de fel de expoziții temporare la care elevii, aduși de profesori, ar trebui să se calce pe picioare. Însă, nu sînt prea mulți profesorii care vin cu elevii la Muzeu pentru a învăța despre Regele Mihai I în cadrul unei expoziții dedicate Regelui Mihai I, așa cum ar fi normal.

Pe de altă parte, nu de mult, în sala de sport de la Todirești a avut loc o competiție de judo dedicată copiilor și tinerilor, la care au participat 350 de sportivi din România, Ucraina și Republica Moldova. Sala era plină, dar ar fi trebuit să fie arhiplină cu elevi aduși de profesorii lor de sport de la școlile din Todirești, dar și din împrejurimi. Să ai așa un eveniment la tine acasă și să nu profiți acest de lucru înseamnă că nu ești un profesor dedicat. E păcat de eforturile pe care le fac unele instituții ori asociații pentru a le insufla copiilor dragostea pentru istorie, pentru literatură ori pentru sport, dacă de aceste eforturi nu profită școala. Școala nu ar trebui să însemne doar sala de clasă și terenul de sport din curtea unității de învățămînt, ci și lecțiile de la Muzeul de Istorie și cele din sala de sport de la Todirești.

 

Exit mobile version