Senatorul Prodan, încurcat de ministrul Igaş

Guvernul nu se mai poate opri din tăieri. Însă, în sfîrşit, putem vorbi despre nişte tăieri normale la cap. Ministerul Administraţiei şi Internelor are în plan să reducă numărul de oraşe şi de comune. Ministrul Traian Igaş susţine că are în vedere elaborarea unor studii care să analizeze eficienţa administraţiilor locale din oraşe şi comune, şi care să stabilească modalitatea de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Intenţia Guvernului este de a desfiinţa 60% din comune şi 30% din oraşe. Astfel s-ar reduce serios numărul localităţilor care stau cu mîna întinsă după bani, ca să poată tot felul de cumătri să se laude că ei sînt primari sau consilieri locali. Nebunia transformării satelor în comune şi a comunelor în oraşe a cunoscut apogeul pe vremea cînd Ministerul Administraţiei şi Internelor era condus de tovarăşul Octav Cozmîncă, fost senator PSD de Botoşani, iar mai apoi de Suceava. Ca să demonstreze că în România se trăieşte din ce în ce mai bine şi, deci, ţara merită primită în Uniunea Europeană, tov. Cozmîncă a declanşat operaţiunea „Emanciparea României”. O emancipare forţată, însă. Una făcută doar pe hîrtie şi la apelul de seară. În perioada 2000-2004, ţara era controlată aproape în totalitate de PSD. De aceea, tovarăşului ministru, poreclit Cozmîncătorul de primari, i-a fost uşor să controleze administraţiile locale şi judeţene. Acesta a pus presiune pe autorităţile din teritoriu, obligîndu-le să mintă şi să organizeze referendumuri cu rezultate, deja, cunoscute. Astfel, nişte localităţi cu veceul în fundul curţii, cu drumuri de pămînt şi cu cîţiva locuitori au devenit oraşe. Iar nişte localităţi şi mai amărîte au fost transformate în comune. S-au umflat cifrele pe hîrtie pentru ca guvernarea să se umfle în pene că a ridicat nivelul de trai şi pentru a covinge Occidentul să ne primească în UE. Unii au dat satele de trei ori peste cap pentru a le face oraşe, din populism. Este şi cazul senatorului de Siret, Tiberiu Prodan, care nu s-a lăsat pînă nu a smuls cartierul Poeni-Solca de la sînul oraşului Solca pentru a-l transforma în comună. Pînă în 2007 s-a zbătut domnul Prodan pentru această realizare de excepţie. Pe vremea aceea, Tiberiu Prodan era la PNL, iar în prezent este la PDL. Oare ce părere are senatorul PDL de Siret despre decizia colegului său de partid care este ministru de Interne? Mai ales că desfiinţarea comunei Poieni-Solca ar distruge singura realizare a senatorului Tiberiu Prodan.

tab marti 28 dec

Exit mobile version