Și campioanele de la CSU Suceava merită să aibă parte de o atmosferă frumoasă pe ”Areni”

Sîmbătă, 30 mai, începînd cu ora 11.00, stadionul ”Areni” va fi gazda ultimului meci al echipei de fotbal fete a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava din această ediție de campionat. Suceava va întîlni FCSB-ul, un meci fără miză, dat fiind faptul că CSU a cîștigat deja campionatul Ligii a III-a și a promovat în Liga a II-a, o performanță deosebită în condițiile în care echipa a luat ființă în urmă cu un an. Sîmbătă, pe ”Areni”, fetele de la CSU vor primi medaliile de campioane.

Pe 23 mai, pe stadionul ”Areni” din Suceava, a fost o atmosferă cum nu s-a mai văzut de foarte mulți ani de zile. Stadionul a fost plin-plin și, foarte interesant, printre spectatori s-au aflat foarte mulți copii, mame cu copii mai mici sau mai mari, și fete și băieți. Stadionul a fost luat cu asalt, pentru că CSM Cetatea 1932 Suceava avea nevoie de o victorie pentru a promova în Liga a II-a și a obținut-o și datorită publicului entuziast, de care tinerii jucători ai lui Sepsi OSK Sfîntu Gheorghe s-au intimidat.

La toate meciurile CSU Suceava de pe teren propriu au fost cîteva zeci de spectatori, de regulă rude și prietene de-ale fetelor. Ar fi frumos ca parte dintre băieții și fetele care au fost prezente la promovarea Cetății să fie pe stadion și la partida la finalul căreia fetele de la CSU vor primi medaliile de campioane. Universitatea ”Ștefan cel Mare” ar trebui să se implice pentru ca studenții să vină pe ”Areni” în număr mare, lucru pe care ar trebui să-l facă și Liceul cu Program Sportiv.

Foarte tinerele jucătoare ale CSU merită o atmosferă frumoasă și zgomotoasă pentru ceea ce au realizat și pentru a nu se simți ca niște fete care bat mingea pe dealul dintr-un sat, și pe unde, din cînd în cînd, trece cîte o căruță, iar căruțașul se oprește pentru cîteva minute și privește curios să vadă ce se întîmplă.

Exit mobile version