Școlile sucevene din fruntea clasamentului întocmit în baza mediilor obținute de absolvenții de-a VIII-a la Evaluarea Națională și-au primit laudele. Este vorba, în ordine, despre Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, Colegiul Național ”Petru Rareș” și Școala Gimnazială nr. 4. Consider că merită felicitată chiar și școala din municipiul Suceava situată pe ultimul loc în acest clasament. Este vorba despre Liceul cu Program Sportiv, care a avut 22 de absolvenți, media generală a acestora fiind de numai 5,53. La România media a fost de 5,96, iar la Matematică de 5,10. Trebuie să ținem cont, însă, de faptul că vorbim despre un liceu cu profil sportiv, iar prima preocupare a unității de învățămînt este aceea de a pregăti copii și adolescenți care să facă perfomanță la anumite discipline. Evident, mediile nu sînt unele de laudă, dar, totuși, LPS-ul are cu ce să se laude, iar pentru asta trebuie apreciat. De exemplu, pe 6 iulie, directorul LPS, Ciprian Anton, a făcut următoarea postare: ”Internațional de seniori al României la cei doar 21 de ani ai săi, Alexandru Rață a fost desemnat de către Federația Română de Volei drept cel mai bun tînăr jucător al sezonului 2019-2020 în întrecerea internă. Alex a fost descoperit la LPS Suceava de profesorul Tudor Orășanu. Mulțumesc Alexandru și mult succes!”. Textul este însoțit de o fotografie în care Alexandru îi oferă domnului Anton tricoul său de joc. Alexandru este legitimat la campioana României, Arcada Galați, care va juca în Liga Campionilor. Nu ar fi nimic de comentat și de reproșat Liceului cu Program Sportiv dacă acesta se va clasa în continuare pe ultimele locuri la învățătură, dar numai cu condiția ca de la LPS să plece cît mai mulți elevi către marea performanță sportivă.
Și ocupantul ultimului loc merită lăudat. Dar pentru altceva
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Alexandru RațăArcada GalațiCiprian AntonLiceul cu Program Sportiv Suceavavolei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026