Simulare Bac Suceava. Un examen în plus nu strică. Din contră

Promovabilitatea la simularea Bacalaureatului care a avut loc în luna ianuarie 2026 în organizarea Inspectoratului Școlar Suceava este de 42,92%. La această simulare au fost înscriși 5.703 elevi, iar la toate probele au participat 4.254 dintre aceștia. Medie de trecere au obținut 1.826 de elevi, iar 2.428 au fost respinși. Ca să iei Bacalureatul îți trebuie o medie de peste 6, iar la toate probele trebuie să ai minim 5.

La prima simulare organizată de Inspectoratul Școlar, în luna noiembrie, rata de promovare a fost mult mai mică, 30,32%. În noiembrie, din cei 5.701 candidați, 4.442 au susținut toate probele. Atunci au promovat examenul numai 1.347 de elevi.

Așadar, avem o creștere a gradului de promovare de 12,60%. Urmează simularea care va fi organizată de Ministerul Educației. Dacă s-ar păstra pasul făcut de elevii suceveni de la prima simulare la cea de-a doua, atunci ar urma să crească procentul de promovare pînă la 55,52%. Dacă pasul ar fi similar de la cea de-a treia simulare la examenul propriu-zis, atunci rata de promovare în județul Suceava a Bacalaureatului ar trebui să fie de 68,12%, ceea ce nu ar fi bine. Nu ar fi, dacă am compara cu rezultatele obținute de absolvenții suceveni de liceu în 2025. Atunci, rata de promovare a fost de peste 75%.

Nu puțini au fost cei care, din varii motive, au contestat organizarea de simulări de către Inspectoratul Școlar Suceava, fiind de părere că ar trebui să aibă loc numai simularea Ministerului Educației. Însă, acum, prin saltul destul de mare în ceea ce privește numărul mediilor de promovare făcut între prima simulare și cea de-a doua simulare, se observă că examenele au făcut bine. Așa au văzut și elevii, și profesorii cam cum stau. Ce-ar fi fost dacă s-ar fi organizat doar simularea Ministerului Educației, iar școala suceveană ar fi constatat că are un procent de promovare de doar 30,32% sau chiar de 42,92%? Așadar, un examen în plus nu strică. Din contră.

Exit mobile version