Sistemul spitalicesc din județul Suceava, cu obrazul gros și lipsit de empatie

Nu este posibil să închizi o secție a unui spital public pentru ca doamna doctor să meargă de Crăciun în vacanță în țările calde sau pentru ca domnul doctor să-și bea în liniște șampania de Anul Nou. Nu este posibil într-un sistem medical normal. Însă, într-un sistem cu obrazul gros, lipsit de empatie și inconștient acest lucru se întîmplă. În timpul Sărbătorilor de Iarnă, Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Clinic Suceava a fost extrem de aglomerată, iar aglomerația persistă și acum. Conform conducerii spitalului sucevean, una dintre cauzele aglomerării peste măsură a Urgențelor o reprezintă ”faptul că unele spitale municipale și orășenești din județ au permis plecarea în concediu a tuturor medicilor de pe o secție, ceea ce a dus la închiderea secțiilor și redirijarea pacienților către Spitalul Județean”. Normal ar fi fost ca managerii respectivelor spitale să fie demiși, medicii să fie concediați și secțiile desființate. Plus că ar fi trebuit să fie dați în judecată pentru atentat la sănătatea publică.

Degeaba există Direcția de Sănătate Publică și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, fiecare spital făcîndu-și de cap fără ca cineva să plătească. Spitalele orășenești și municipale sînt în subordinea primăriilor, iar Spitalul Clinic Județean se află în subordinea Consiliului Județean, neexistînd nici un fel de coordonare la nivel județean. Fiind vorba despre o situație extrem de gravă care ține de sănătatea publică, firesc ar fi fost să fie convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Și nu acum, după ce Urgențele sucevene au fost aduse aproape de colaps, ci pentru a preîntîmpina o asemenea situație.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, ar fi trebuit să aibă o întîlnire cu președintele Consiliului Județean, cu primarii, cu managerii de spitale și cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru a stabili că nici o secție de spital nu poate fi închisă decît în cazuri excepționale. Trebuia. Nici după ce spitalul sucevean s-a plîns de situația apărută la UPU nu s-a întîmplat nimic. Ce să se întîmple dacă medicii nu trebuie supărați, pentru că dacă se supără își fac bagajele și pleacă și nu are cine veni în loc. Nici managerii de spital nu trebuie supărați, pentru că domnii primari nu vor să se lege la cap dacă nu-i doare înainte de alegeri. Ei trebuie lăsați să-și încaseze salariile uriașe ca să aibă cu ce-și plăti vacanțele fără număr, iar cetățenii trebuie să se roage să nu se îmbolnăvească ori ca în caz de ghinion să aibă noroc să fie preluați cît mai repede de personalul de la UPU Suceava.

Exit mobile version