Şmecheria şi golăneala

Foto
Foto

Şmecheria şi golăneala, acestea sînt aşa-zisele valori cheie pe care ţi le-nsuşeşti la şcoala vieţii. Dacă le ai, eşti cineva, ai un statut social şi trăieşti bine merci în minunata noastră ţară, ba chiar şi-n superba Europă, pentru că internaţionalizarea nu este decît o recunoaştere a creşterii pe această scală. Cu cît îţi permiţi mai multe în dispreţul legii şi concetăţenilor, cu atît eşti mai apreciat. „Nu i-a plăcut şcoala, dar uite ce bine a ajuns, uite ce maşini conduce, e băiat bun” – de cîte ori n-am auzit asemenea remarci despre infractori toleraţi de societatea pe spatele căreia trîndăvesc? Cu o atitudine contra naturii, concetăţenii noştri empatizează mai degrabă cu un astfel de individ reprobabil care, printr-un al naibii ghinion, ajunge să răspundă pentru moartea unui om. Că doar n-a vrut, săracul. Despre victimă ce să mai zici, morţii cu morţii, viii cu viii. În februarie, frații Daniel, Ștefan și Paul Mîndrilă se aflau în autoturismul BMW al lui Robert Marian, care s-a izbit într-un cap de pod al șoselei de centură de la ieșirea spre Fălticeni. Cel mai mic dintre frați, Paul, a murit pe loc. Atunci, la volan, s-ar fi aflat Ștefan Mîndrilă. După niciun an, în noaptea de duminică spre luni a avut loc un accident mortal în Ițcani, provocat tot de unul dintre frații cu pricina. Daniel Mîndrilă, un tânăr de 20 de ani, din comuna Frumosu, care nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul autoturismului şi s-a răsturnat. Apoi a fugit de la locul accidentului. În urma impactului, unul din cei patru pasageri a murit, un altul se află în stare foarte gravă la spital. Pe scurt, în două accidente în care nişte tineri şi-au pierdut viaţa, cei trei fraţi au avut un rol decisiv: unul a murit, ceilalţi au ucis. Oamenii se vor minuna acum de fatalitate, vor povesti despre năstruşnicie şi vor conchide: singura explicaţie e un blestem. Căci nu poate fi vorba de părinţi care au crescut nişte nătărăi, de lipsa unei minime educaţii, de şcoala care n-a lăsat nici o amprentă asupra lor, de şmecherie şi de golăneală. De ce să punem întrebări al căror răspuns nu interesează pe nimeni: cum reuşesc aceşti puştani să conducă astfel de bolizi, de ce li se permite să recidiveze sau cîţi oameni mai trebuie să moară pentru ca astfel de iresponsabili să fie pedepsiţi? Nu, la noi golanii sînt simpatici şi numai un blestem le poate veni de hac. Sau nici măcar.

 Alina Mihăescu
Exit mobile version