Echipa locală de handbal masculin este în pragul colapsului. Neplătiţi, cei mai buni jucători au început să plece de la CS Universitatea Suceava, iar în aceste condiţii echipa va deveni ciuca bătăilor în Liga I. În ultimii ani, handbaliştii suceveni s-au clasat pe locuri onorabile în campionat, lucru care le-a permis să evolueze şi în Challenge Cup. Chiar dacă echipa a avut un comportament meritoriu, aceasta a fost nevoită să joace tot într-o sală vai de mama ei, cea de la Liceul cu Program Sportiv. O sală care este cu mult sub una dintr-un sat de pescari din Islanda ori din Insulele Feroe. Echipa de volei a Sucevei se zbate în mediocritate, la fel ca şi cea de rugby. Principala cauză a mediocrităţii o reprezintă lipsa banilor. Baschet nu există la Suceava. În ceea ce priveşte fotbalul, echipa de liga a III-a Sporting Suceava a fost eliminată din Cupa României de Progresul Frătăuţii Vechi, formaţie care abia a promovat în Liga a IV-a. Sucevenii şi-au luat-o cu 4-0. Cealaltă echipă de fotbal a municipiului reşedinţă de judeţ, Rapid Suceava, abia s-a salvat de la retrogradarea în Liga a III-a. Viitorul echipei este incert, din cauză că nu există bani. Federaţia Română de Fotbal refuză să omologheze stadionul „Areni”, care, cu ani în urmă, pe vremea cînd Suceava avea echipă de prima divizie, aduna în jurul terenului şi cîte 15.000 de oameni. Oameni din multe dintre localităţile judeţului nostru, dar şi din Botoşani. Deci, la Suceava, sportul trage să moară. Acesta moare odată cu bazele sportive construite cu ani urmă, cele mai multe pe vremea regimului totalitar. Un regim pe timpul căruia, înainte de începerea oricărui meci, indiferent de sport, jucătorii echipelor sucevene strigau: „Pentru gloria sportului sucevean, înainte!”. Înainte, pentru că înainte era mai bine, din acest punct de vedere.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/08/tab-vineri-2-aug.mp3|titles=tab vineri 2 aug]
Sportul sucevean, pe moarte
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026