Steaua fără nume

Cum se deschide pagina de web a Colegiului Tehnic Mihai Băcescu” din Fălticeni, cum apare un text semnat de Olguţa Popa-Ion, cea care se recomndă a fi directoarea unităţii de învăţămînt. Textul spune aşa: Aţi aflat cu certitudine despre Colegiul Tehnic Mihai Băcescu”, o şcoală europeană din ce în ce mai cunoscută pentru calitatea serviciilor educaţionale oferite pentru elevii din oraşul şi zona Fălticeni. Aici, elevii găsesc condiţiile optime pentru a primi o educaţie aleasă, pentru  a-şi forma competenţele personale şi profesionale de care au nevoie pentru o bună integrare socială şi profesională. Ştim că pentru o dezvoltare cît mai armonioasă a lor este foarte important ca ei să se simtă respectaţi, ajutaţi şi îndrumaţi după nevoile şi dorinţele lor, motiv pentru care noi, profesorii, sîntem în permanenţă alaturi de ei. Aici puteţi afla despre toate iniţiativele, proiectele, principiile şi valorile care ne însoţesc pentru dezvoltarea şcolii, pentru integrarea ei în sistemul european de educaţie şi formare profesională. Rezultatele şcolare şi competiţionale ale  elevilor noştri demonstrează recunoaşterea oficială  a evoluţiei educaţionale a  unităţii şcolare, conducînd-o la obţinerea titlului de  Şcoală Europeană. Vă aşteptăm să vă convingeţi de cele spuse, să descoperiţi şi alte aspecte pozitive, să veniţi cu noi iniţiative care să formeze încrederea tuturor în şcoala noastră! Fie ca lumina educaţiei sădită în sufletele copiilor să le călăuzească întotdeauna gândurile şi faptele!”. Este cam de lemn limba doamnei directoare, dar poate că eu nu înţeleg că-n ziua de astăzi şcoala românească trebuie să vorbească în păsărească. În fine. Curiozitatea mea în legătură cu liceul fălticenean de care, sînt sigur, foarte multă nu a auzit sau dacă a auzit a auzit prea puţine a fost stîrnită de o discuţie pe care am avut-o pe postul nostru de radio cu profesorul Virginel Iordache, cel care pînă mai zilele trecute a fost unul dintre cei doi adjuncţi ai Inspectoratului Şcolar Suceava. Domnul Iordache a avut numai cuvinte de laugă la adresa Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” pe care l-a inclus în topul select dominat de liceele sucevene „Petru Rareş” şi „Ştefan cel Mare”. Deci, aşa cum, uneori, există viaţă în timpul vieţii, aşa există şi şcoli care sînt peste unităţile de învăţămînt care mai mult se dau vedete decît sînt vedete şi care s-au obişnuit să se uite de sus la şcolile fără nume şi care, în plus, nu sînt din municipiul reşedinţă de judeţ.

tab miercuri 28 oct

Exit mobile version