Suceava, mîzgălită și cu ”ajutorul” Untold-ului clujean

Stațiile de autobuz din municipiul Suceava, care sînt relativ noi, au început să fie mîzgălite de tot felul de indivizi pe care-i chinuie talentul. Pe lîngă tenativele de desene de pe stațiile de autobuz, acestea sînt mînjite și cu soluțiile de lipit folosite pentru postarea unor afișe. Pe lîngă mînjitorii de la Suceava au apărut și mînjitori din alte părți. Bun, poate că mînjitorii sînt localnici, însă ei fac reclamă pentru evenimente organizate în alte orașe. Spre lauda organizatorilor Untold-ului de la Cluj, anul acesta va urca pe scenă și superstarul Lenny Kravitz. Unul dintre afișele care îi invită pe suceveni să vină la Cluj la începutul lunii august pentru a-l vedea pe Lenny Kravitz este lipit pe spatele stației de autobuz de pe Mărășești, în cea de peste drum de Catedrala ”Nașterea Domnului”. La numai 10 metri mai încolo se află un loc de afișaj modern. Este vorba despre unul din cele cîteva tuburi amplasate în oraș pe care se lipesc afișele care sînt protejate de plexiglas. Accesul la aceste puncte de afișaj se face cu ajutorul unor chei care se află la instituțiile de cultură și artistice, la care se poate apela oricînd. Pentru afișaj nu se plătește absolut nimic.

Nu de puține ori, Clujul este dat drept exemplu de civilizație de la care o țară întreagă ar trebui să învețe. Suceava este zugrăvit uneori ca un oraș înapoiat și murdar, în timp ce tot se face la Cluj este ceva nemaipomenit. Orice floare plantată la Cluj, orice autobuz electric achiziționat, orice trecere de pietoni semaforizată, orice parcare realizată la Cluj reprezintă un eveniment relatat pe larg de toată presa în aplauzele cetățenilor de la casă și de la bloc de pe întreg cuprinsul țării. La Cluj totul este la superlativ. Însă, iată că domnii de la Cluj contribuie și ei la mîzgălirea Sucevei, de parcă noi n-am avea suficienți mîzgălitori. Primăria Sucevei ar trebui acum să-i amendeze pe organizatorii Untold-ului pentru afișaj ilegal. Nu au venit șefii Untold să pună afișele aiurea prin Suceava, ci or fi făcut-o unii de-ai noștri, însă afișele sînt ale lor și au fost puse cu acordul lor. Că doar nu or fi prin Suceava niște fani Untold care au fost la Cluj pentru a fura niște afișe, pe care au început să le tuflească de capul lor prin Suceava pe unde apucă.

Exit mobile version