Dacă ar fi să ne luăm după viața de noapte existentă în municipiul Suceava, acesta în veci nu ar trebui să aibă statut de municipiu, ca să nu mai vorbim de statutul de municipiu reședință de județ. Cluburile de noapte sînt unul singur, baruri aproape că nu există, iar restaurantele se ”culcă” odată cu găinile. Cu găinile bete, care se culcă mai repede decît găinile care nu au consumat nimic. Se apropie sezonul cald și vor apărea vreo două-trei terase, asta dacă va permite acest lucru ”Împărăția”, adică Primăria, care în loc să încurajeze apariția teraselor le dărîmă și pe cele existente.
Seara, la finalurile de săptămînă, mai este cum mai este. Mai un mers la cumpărături, mai o haină sau un film la mall, mai o pizza, mai o bere, mai o sală de jocuri. Este ceva vînzoleală prin oraș, dar cam pînă la ora 21.00, după care orașul începe să ațipească ușor-ușor înainte de a intra într-un somn profund. Alta a fost viața municipului Suceava în după-amiaza – seara zilei de 14 martie. Pe la 18.30, în parcarea unui centru comercial au început să se adune forțe de ordine cu mașini, cu cățel și cu purcel, după care au plecat în misiune prin municipiu, dar și prin alte zone ale județului nostru. A fost finalul operațiunii ”Bukovina Gate – Poarta de Nord”, care a ținut o săptămînă. A fost agitație mare de tot, cu polițiști și jandarmi cu cîini dresați oprind mașini și legitimînd șoferi și testîndu-i cu etilotestul ori cu drugtestul, cu polițiști intrînd prin baruri și sălile de jocuri, și cu alte acțiuni pentru prevenirea actelor anti-sociale. Ce mai, municipiul Suceava prinsese viață.
Așadar, în ditamai municipiului reședință de județ viață de noapte nu există, în schimb există viață de seară. Însă, numai din cînd în cînd, atunci cînd polițiștii fac razii. Așa mai are lumea oprită pe stradă sau legitimată prin baruri ce povesti.
