Suceava, orașul florilor din giratorii

Galben, portocaliu, roșu, alb, roz și violet sînt cîteva culori care vor încerca să mai atenueze din griul municipiului Suceava. 21.000 de flori cu aceste culori vor fi plantate în Suceava, după cum a anunțat municipalitatea: ”Deși vremea capricioasă de pînă acum ne-a ținut puțin în loc, sîntem gata să dăm startul campaniei de plantări! Deși contractul de achiziție a fost semnat, am așteptat condițiile climatice optime pentru a ne asigura că fiecare floare plantată va avea șansa să înflorească spectaculos”. Primăria spune că cele 21.000 de fire de floare reprezintă un ”număr impresionant” și promite că ”Suceava se va schimba la față sub culorile noilor aranjamente florale”. Impresionant pentru Suceava anului 2026 față de Suceava anului 2025, atunci cînd florile plantate în municipiul reședință de județ erau ca stîlpii de telegraf, iar cîteodată chiar mai rare. În principal, culoarea predominantă a Sucevei va rămîne griul, iar pe locul II se va clasa verdele, ceea ce totuși nu e rău. Chiar în aceste zile gazonul de pe marginile bulevardului principal, care a fost ”mîncat” de soluția anti-gheață dată astă iarnă pe străzi, este înlocuit. Florile vor fi plantate, în general, în sensurile giratorii.

În România sînt cîteva orașe ale florilor, pe primul loc fiind Timișoara, Tîrgu Mureș este cunoscut ca orașul trandafirilor, spune-se că și Dorohoiul este un oraș al trandafirilor, iar Piteștiul este orașul lalelelor. După ce vor fi plantate cele 21.000 de fire de flori, și Suceava va fi un oraș al florilor – orașul florilor din giratorii. Cum noi, sucevenii, nu sîntem foarte pretențioși de felul nostru, nu?, putem spune că e bine și-așa decît deloc. Și, la urma urmei, Suceava este și orașul florilor de cireș și de corcoduș, și al florăriilor care sînt la tot pasul, deci este un oraș plin de flori.

Exit mobile version