Suceava, păcat de corcodușe

Multe dintre trotuarele municipiului Suceava sînt acoperite de o vreme de adevărate pături de corcodușe. Corcodușele coapte au luat locul cireșelor coapte căzute din copaci pentru că nimeni le-a cules. Trotuarele vor cunoaște în curînd loviturile merelor, ale perelor și ale altor fructe care cresc prin copacii din oraș. Cu ani în urmă nu vedeai așa ceva, pentru că la vremea coptului nu mai era pic de corcodușă prin copac, pentru că cei mici, dar și cei mai mari aveau grijă să mănînce fructele încă de cînd erau verzi. Cu ani în urmă, la vremea cînd fructele începeau să facă forme, printre acestea își făceau loc copii cu muci la nas și cu genunchii juliți care luptau cu frunzele pentru a ajunge la corcodușele ori la cireșele dorite. Astăzi, copiii au alte treburi, iar fructele stau nebăgate în seamă pe crengile copacilor pînă cînd se coc și cad, izbîndu-se de trotuar și desfăcîndu-se. Anul acesta s-au făcut zeci de tone de corcodușe, iar trotuarele sînt pline de zeama și de sîmburii acestora, de nu se mai văd pachetele de țigări și pungile de semințe aruncate de cetățeni. Corcodușele sînt foarte bune pentru compot. Din corcodușe iese și o țuică bună. Și totuși nimeni nu pare interesat de ele. Dar din corocodușe se poate face și o dulceață excelentă. Păcat de corcodușe, Suceava, păcat de corcodușe. Însă, la anul situația ar putea fi alta. Asta dacă angajații de la Domeniul Public, dar și beneficiarii venitului minim garantat obligați să presteze munci în folosul comunității se vor organiza și vor strînge fructele. După care vor merge cu recolta la cantina de ajutor social a municipalității, vor curăța fructele de sîmburi, le vor pune la fiert și vor face dulceață. Iar dulceața ar ajunge la centrele de copii și la familiile necăjite. Bașca faptul că am avea și trotuare curate. Dacă în copacii Sucevei ar fi crescut mici și cotlete, și nu corcodușe, sînt convins că altfel ar fi stat situația.

Exit mobile version