Suceveanul care nu și-a pierdut bunul simț

Una dintre postările suceveanului Bogdan Gheorghiu, fost coleg în presa locală, în prezent ministru al Culturii, spune așa: ”Au trecut nouă luni de cînd am preluat mandatul de ministru al Culturii. Am făcut un bilanț al celor mai importante proiecte realizate în această perioadă destul de dificilă pentru activitatea culturală:

Și bilanțul continuă cu încă vreo 12 puncte. Nu știu dacă domnul Gheorghiu a făcut treabă multă și de calitate, cum nu știu nici dacă mai trebuia să facă ceva și nu a făcut și nici dacă a comis vreo prostie. Însă, știu că este singurul ministru din tot Guvernul care și-a prezentat bilanțul activității, dînd astfel dovadă de respect față de cetățenii acestei țări care prin contribuțiile lor îi plătesc salariul și finanțează actele culturale. Măcar din acest punct de vedere, Bogdan Gheorghiu a făcut cinste Sucevei. Bogdan a dovedit că nu toți cei care ajung în funcții importante își pierd bunul simț și se cred de origine cosmică.

Exit mobile version