E de apreciat gestul prefectului USR-PLUS de Suceava, Iulian Cimpoeșu, de a-și face public raportul de activitate, la numai o lună de la preluarea funcției. Este vorba despre un raport stufos. La stufoșenia acestuia a contribuit din plin faptul că domnul Cimpoeșu a considerat important să treacă și participările sale la tot felul de ședințe în sistem videoconferință. Mă mir că prefectul nu a trecut și nenumăratele sale convorbiri telefonice pe care le-a avut în interes de serviciu. Iulian Cimpoeșu a ales să facă public raportul pe Facebook. Numai că domnul Cimpoeșu nu este prefectul paginii de Facebook intitulată Județul Suceava, ci este prefectul județului Suceava în lumea reală. Iulian Cimpoeșu este reprezentantul Guvernului României în teritoriu pentru toți cetățenii județului, și nu doar pentru cei care au cont pe Facebook. E bună și comunicarea pe rețelele de socializare decît deloc, pentru că presa urmărește postările autorităților și preia ceea ce i se pare interesant. Numai că nici o televiziune nu va prelua un raport de activitate scris, mai ales că acesta nu spune lucruri ieșite din comun. Televiziunile au nevoie de imagini. Imagini cu șeful care trebuie să dea raportul cetățenilor. Normal ar fi fost ca domnul Cimpoeșu să organizeze o conferință de presă față în față sau online. Ori putea face o declarație de presă audio-video, așa cum face săptămînal primarul Sucevei, Ion Lungu. Eu știu că electoratul USR-PLUS este unul extrem de activ pe rețelele de socializare, însă Iulian Cimpoeșu trebuie să înțeleagă că este prefectul tuturor sucevenilor, și nu doar prefectul membrilor și simpatizanților USR-PLUS. Totuși, domnul Cimpoeșu are o circumstanță atenuantă, pentru că ocupă funcția de numai o lună de zile.
Suceveni nu sînt doar cei de pe Facebook
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: FacebookIulian CimpoeșuprefectSuceavaUSR-PLUS
Related Content
Domnule Șoldan, lăsați AJF-ul în pace și ocupați-vă de stadionul pe care l-ați promis
By
Toni
27 iulie, 2026
Lorand Ercse, director la ACET Suceava. PSD-ul i-a luat, dar tot PSD-ul i-a dat
By
Toni
24 iulie, 2026
Copil de 10 ani pe bicicletă, fără cască, pe străzile Sucevei, o imagine frecventă
By
Toni
22 iulie, 2026
Atîta timp cît gara este o ruină, cartierul Ițcani suferă profund (Foto)
By
Toni
21 iulie, 2026