
E ianuarie. Calendaristic vorbind e iarnă de o lună şi jumătate. De cînd tot aşteptăm zăpada şi temperaturile scăzute fără să vină, a început să ne placă. Nouă, dar mai ales autorităţilor locale. Pentru că ele sînt responsabile de deszăpezire, e treaba lor să gestioneze astfel de situaţii, să găsească soluţii, să coordoneze eventuale comandamente, aşa încît să se circule civilizat. În cazul municipiului Suceava, e treaba domnului viceprimar Lucian Harşovschi. De la revelion încoace, meteorologii ne-au tot anunţat că vin ninsori şi au avut dreptate. Pînă acum, am avut şi noroc. Mai multă zăpadă a căzut în sudul ţării decît la noi, chiar nu putem spune că e greu să luptăm cu stihiile naturii. Nimic ieşit din comun nu s-a-ntîmplat, nimic de necontrolat. Cu toate avertismentele însă, la prima zăpadă aşezată, cea de Sfîntul Ioan, în Suceava se circula îngrozitor. La ora 9, adică tîrziu, cînd oamenii muncii erau deja sătui de treabă, utilajele de deszăpezire nu ajunseseră nici măcar pe arterele principale. În ciuda faptului că viceprimarul Harşovschi ne-a asigurat că utilitarele sînt pe traseu încă din noaptea precedentă. Or fi fost, numai că traseele au rămas secrete. Din cauza zăpezii nu le-a văzut nimeni. Viceprimarul ne-a dezvăluit de asemenea că, în stradă, sînt 20 de utilaje de deszăpezire. Multe, dar foarte discrete. Mai tîrziu, au început să apară timid cîte unul pe ici pe colo, aşa încît pe la prînz pe majoritatea străzilor din centrul Sucevei se circula rezonabil pe o singură bandă. Dincolo de atribuţiile autorităţilor, responsabilitatea directă a deszăpezirii municipiului Suceava revine firmelor Diasil şi Florconstruct. Parcul de maşini gata să acţioneze în caz de nevoie ne-a fost prezentat în urmă cu cîteva luni. Totul părea în regulă, stocurile de antiderapante existau, nu mai rămînea decît să ningă. Fatalitate însă, e ianuarie, zăpada a venit iar pe nepregătite, se circulă greu iar viceprimarul spune că situaţia e sub control. Fiecare cu punctul lui de vedere.
