
Liderul naţional al PNL, Crin Antonescu, este foarte pornit pe vicepreşedintele PD-L la nivel naţional Gheorghe Flutur. A arătat-o şi sîmbătă, 13 noimebrie, în timpul şedinţei PNL Suceava. Domnul Antonescu a vorbit despre liberalii care, poate, şi-ar dori ca preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, să revină în PNL. Domnul Antonescu cunoaşte forţa electorală a domnului Flutur, însă acest lucru nu pare a-l impresiona. Crin Antonescu le-a spus liberalilor suceveni: „Să ştiu că Gheorghe Flutur are 99% din voturi nu mai are ce căuta în PNL, şi cu 1% mergem mai departe”. Domnul Antonescu nu poate să uite că domnul Flutur este artizanul desprinderii unei bucăţi importante din PNL şi a lipirii acesteia de PD. Domnul Antonescu nu uită că gestul politic al lui Gheorghe Flutur ar fi putut duce la desfiinţarea PNL. Crin Antonescu nu l-ar dori pe Gheorghe Flutur alături de el sau de partea cealaltă a mesei în cadrul unor eventuale negocieri cu PD-L şi din cauza oilor care, cu prilejul unei vizite a lui Traian Băsescu în judeţul Suceava, au scris pe deal „Bucovina”. Nu de capul lor, evident. A declarat domnul Antonescu: „Nu domnul Flutur se va număra printre interlocutorii noştri, pentru că nu avem nevoie să scrie cu oi pe dealuri Crin Antonescu sau PNL”. După ce a fugărit oile din faţa ochilor săi, Crin Antonescu l-a bătut pe umăr pe preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi i-a urat acestuia succes şi multă putere în bătălia cu Gheorghe Flutur. Liderul PNL la nivel naţional a spus: „Am avut o discuţie cît se poate de clară şi de bărbătească cu preşedintele Alexandru Băişanu şi i-am spus: noi vrem la Suceava un om care să fie capabil şi să vrea să se bată pînă la capăt cu Gheorghe Flutur şi cu ce se întîmplă astăzi la Suceava. Voi fi pînă la victorie alături de el şi de dumnevoastră”. Numai că victoria va fi, de fapt, o nouă înfrîngere. Asta pentru că domnul Băişanu este cunoscut ca un mieluşel care stă cumincior în faţa uşii domnului Flutur şi aşteaptă să fie băgat în seamă. Şi poate aşteaptă şi să crească şi, din proprie iniţiativă, să plece pe dealuri şi să se alăture berbecilor şi oilor care scriu „Bucovina”. Domnul Antonescu este bun la discurs şi la teorie, numai că practica îl „omoară”. De fapt, practica „omoară” partidul. Cel puţin la Suceava.
tableta luni 15 nov