Există un folclor al zilelor noastre şi nişte poveşti cu miez de adevăr, pe care toată lumea le crede dar nimeni nu se apucă să le dovedească. Se spune, de pildă, că e bine să ai un loc de muncă la stat – e sigur şi călduţ, chiar dacă uneori salariile nu sînt foarte mari, cine ştie, se mai pot rotunji. În instituţiile de stat se munceşte, dar se şi stă. Leafa merge oricum, iar responsabilităţile se pasează de ici colo. Nimeni nu e vinovat de vreo situaţie neplăcută, nimeni nu e tras la răspundere dacă la mijloc nu e ceva foarte grav, atît de grav încît să inflameze cît de cît opinia publică şi, eventual, să stîrnească interesul presei. Este şi situaţia de la Casa de Pensii Suceava care, de pe 20 martie, a postat pe site un anunţ prin care informează contribuabilii că, din motive tehnice, programul informatic nu funcţionează. Sîntem pe 10 aprilie, iar situaţia nu s-a remediat. N-aş vrea să se supere bugetarii pe mine, mai ales pentru că îi pun astfel în aceeaşi oală şi ştiu că nu sînt, dar dacă într-o organizaţie privată s-ar fi întîmplat aşa ceva, cu siguranţă problema era de mult rezolvată. De ce? Pentru că cineva are interesul s-o facă. Şi la Casa de Pensii există cineva responsabil de asemenea defecţiuni dar la stat totul se derulează în tempo minim. Sistemul informatic nefuncţional face ca sute de oameni să bată drumul degeaba la Casa de Pensii, o instituţie care nici nu e situată în cel mai la îndemînă loc al oraşului, să constate că au venit degeaba şi să se reorienteze, în situaţiile posibile, către bănci. Practic, de trei săptămîni, la sediul instituţiei nu se pot face plăţi ale contribuţiei de asigurări sociale sau modificări ale contractelor individuale, nu se pot încheia situaţii financiare, nu se pot lista stagiile de cotizare. De la primul blocaj în sistem, a fost anunţată Casa Naţională de Pensii şi administratorul sistemului la nivel naţional. Acesta a comunicat că la Suceava s-au defectat două hard disk-uri, ce ar trebui înlocuite. Pe plan local, o singură firmă s-a arătat dispusă să caute hard-urile cu specificaţiile respective pentru că asta presupune multă bătaie de cap, în condiţiile în care componentele nu se mai produc de acum 15 ani. Cu greu le-au găsit în străinătate, la brokeri şi nimeni nu e foarte sigur că piesele vor fi compatibile cu întregul sistem. O astfel de piesă costă 900 de lei, iar Casa de Pensii are nevoie de trei. Aşadar, pentru 2.700 de lei, un sistem învechit de care nu pasă multora şi care ar putea crăpa de tot dacă aşa se mişcă lucrurile, una dintre cele mai importante instituţii ale statului, care lucrează pentru o treime din populaţie, e blocată de aproape o lună. Dar şi ce dacă, nu? Dacă, tot în folclor umblă vorba că nu doar sistemul informatic, ci întregul sistem al asigurărilor sociale de stat va intra în colaps, mai ajungem noi la pensie?
Alina Mihăescu