
Ce este Confederaţia Patronatul Român? Este o confederaţie formată din întreprinzători care activează în 23 de ramuri ale economiei. Cine a fost ales să se ocupe de Filiala Suceava a Confederaţiei Patronatul Român? Marius Vatavu. Ce-a zis domnul Vatavu legat de noua sa poziţie? A spus că: „Principalele obiective asumate sînt o mai bună reprezentare a intereselor patronatului din judeţul Suceava, mediatizarea principalelor puncte de vedere ale firmelor reprezentate şi creşterea gradului de reprezentativitate a Patronatului Român în raport cu celelalte confederaţii patronale din judeţ”. Cine este Marius Vatavu? Acesta este un tînăr care a fost şeful Companiei Naţionale „Poşta Română” în perioada ianuarie-septembrie 2009, funcţie pe care a obţinut-o mulţumită liderului PDL Suceava, Gheorghe Flutur. Înainte de asta, domnul Vatavu a fost director al Direcţiei pentru Tineret şi Sport Suceava datorită aceluiaşi domn Flutur. La un moment dat, Marius Vatavu a fost ditamai secretarul general al PDL Suceava. Ce a făcut domnul Vatavu pentru a evita intrarea într-o situaţie de incompatibilitate cu funcţia de şef al Confederaţiei Patronale Române, filiala Suceava? A demisionat din PDL. Marius Vatavu nu mai are nici o legătură cu PDL, după atîţia ani petrecuţi în acest partid, care i-a dat domniei sale lapte, brînză, carne, ouă şi funcţii? Evident, nu. De fapt, nu este corect să spunem că domnul Vatavu a părăsit PDL-ul, ci că acesta a fost trimis în misiune de către PDL. Misiunea lui Marius Vatavu este de a ţine sub supraveghere mediul de afaceri, pentru ca acesta să nu care cumva să înceapă să critice guvernarea PDL şi să se apropie de Opoziţie. Vine campania electorală, iar PDL are nevoie de linişte, dar şi de cît mai multe organizaţii neguvernamentale care să-şi exprime sprijinul faţă de politicile economico-financiare ale actualei guvernări. Succes în misiune, Marius Vatavu! De cum vă veţi descurca va depinde viitorul dumnevoastră în PDL, partid în care veţi reveni imediat după ce vor trece alegerile locale şi cele generale.tab miercuri 27 iulie