
Titi Petrea, fostul şef al Oficiului de Cadastru Suceava în timpul guvernării PSD, a fost condamnat la doi şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru nişte inginerii funciare. Mai bine spus, nişte găinării funciare, pentru că dosarele în care acesta a fost judecat sînt nişte găinării în comparaţie cu afacerile cu terenuri care s-au făcut pe vremea cînd domnul Petrea era mare şi tare. Condamnarea cu suspendare în cazul lui Titi Petrea nu este definitivă, aceasta putînd fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă, e puţin probabil ca instanţa supremă să schimbe decizia Curţii de Apel Suceava. Fostul şef de la Cadastru poate să se felicite că s-a ocupat de învîrtit pămînturi şi nu a furat găini de prin curţile oamenilor şi rufe puse la uscat în spatele blocurilor. Că dacă ar fi făcut aşa ceva, nu ar fi scăpat fără o condamnare cu executare. Cu siguranţă că decizia instanţei va fi exploatată politic de PDL. În primul rînd de preşedintele acestui partid, Gheorghe Flutur, care va spune că nu degeaba l-a acuzat, pe vremuri, pe Titi Petrea că se comportă de parcă judeţul Suceava ar fi propria lui moşie. Evident, domnul Flutur nu va rata ocazia să spună că domnul Petrea şi-a văzut nestingherit de treabă, pentru că ştia că, la o adică, poate fi apărat de fostul preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Suceava, actualul senator PSD Gavril Mîrza, dar şi de fostul ministru PSD al Administraţiei, Octav Cozmîncă. În aceste condiţii, dacă domnul Petrea vrea să arate recunoştinţă faţă de partidul care l-a ţinut în postul de şef al Oficiului de Cadastru ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de consilier judeţean. Dar şi din partid. În caz că Titi Petrea nu înţelege că prezenţa sa în Consiliu şi în PSD dăunează grav imaginii partidului, acesta ar trebui dat afară. Chiar dacă domnul Petrea, la averea pe care o are, pesemne că se numără printre sponsorii generoşi ai partidului.tab marti 11 oct