Totul va fi bine, cum altfel?

Foto

Cu-nfrigurare am aşteptat vizita ministrului Transporturilor, Iulian Matache, la Suceava. Înfrigurare la propriu şi la figurat. Cu prima am rezolvat-o că, slavă Domnului, am centrală proprie şi nu-s la mîna termoficării oraşului, cu a doua însă este exact cum mă aşteptăm: vom face, vom drege, vom rezolva. Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Salcea va fi gata pe 25 octombrie, ceea ce înseamnă în două săptămîni. Pe 27, după doar 2 zile, aterizează prima aeronavă, am aflat chiar de la preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Şi să nu îndrăznească cineva să mai spună că actuala conducere nu încurajează mediul privat de afaceri. Unde în ţara asta s-a mai pomenit aeroport modernizat pentru curse private? Abia asta clasă şi-naltă ţinută. La Suceava, pe 27 va ateriza prima cursă privată. Emoţionant, îmi şi imaginez cum vor ateriza la Salcea alde Bil Gates, Roman Abramovici, sultanul Bruneiului sau trupa Rolling Stones. Cel puţin aşa stau lucrurile pînă la 15 martie anul viitor, cînd compania TAROM va avea zbor de linie la şi dinspre Suceava. Aşa anunţă site-ul oficial al companiei, oricît a încercat ministrul Matache să ne convingă că politicienii decid altfel: că pe 12 noiembrie va ateriza prima cursă Tarom pe noul aeroport. Mă întreb cine va zbura cu Taromul pe 12 noiembrie atîta vreme cît bilete pentru un asemenea zbor nu sînt puse în vînzare. Aştept, tot cu-nfrigurare s-o vedem şi pe asta. De altfel, Aeroportul Ştefan cel Mare arată, cică, frumos. Bravo. Pe domnul ministru Matache îl preocupă, nu doar aerienele ci şi terestrele şi feroviarele. Cu ruta ocolitoare Sucevei a rezolvat-o din declaraţii. N-a mai fost la faţa locului, aşa cum anunţaseră iniţial autorităţile judeţene, dar ne-a promis, avîndu-l alături pe directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, că la vară se va finaliza centura şi, probabil, va fi cald. Trebuie să-l credem că doar este, aşa cum preşedintele Consiliului Judeţean a spus-o, cel de-al 11-lea ministru al Transporturilor de cînd sînt începute lucrările la şoseaua de centură a Sucevei. În ceea ce priveşte Gara Iţcani, monument istoric aflat într-o avansată stare de degradare, lucrările stagnează din cauza unui document absolut necesar pentru începerea investiţiei, certificatul de atestare a lucrării făcute de austro-ungari care se află în Arhivele de la Cernăuţi. Atît mă-ntreb: cum or fi făcut rost de astfel de certificate fără de care nu se poate cei care au consolidat Acropolele, Colosseumul sau Zidul Chinezesc? În concluzie, vizita ministrului Transporturilor, Iulian Matache, la Suceava, a fost un succes.

Alina Mihăescu
Exit mobile version