”Ieri, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, împreună cu senatorul USR-PLUS George Mîndruță au avut o întîlnire la sediul ministerului cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Întîlnirea survine în urma discuțiilor de săptămîna trecută dintre conducerile județene PNL și USR-PLUS asupra viitoarei colaborări pentru proiectele de dezvoltare ale județului Suceava. Discuțiile au fost, în principal, despre finanțarea autostrăzii A7, vitală pentru Moldova, care a fost <neglijată> la acest aspect de guvernările anterioare. Moldova este singura regiune care nu este traversată de nici un segment de autostradă, lucru care înfrînează dezvoltarea județelor din estul țării”. Acesta este începutul comunicatului de presă semnat de co-președinții USR-PLUS Suceava, Teodora Munteanu și Adrian Radu Rey. Și ce-i cu asta? De fapt, ce-i cu ăsta, cu comunicatul? S-au întîlnit și au vorbit despre autostradă. Dar ce anume au vorbit? Cînd se va face și cu ce bani? S-a făcut ceva concret pînă acum? S-a făcut vreo documentație, s-a organizat vreo licitație, s-au stabilit niște termene? Cine se ocupă de proiect? Comunicatul a fost dat ca să fie dat, pentru că nu spune nimic concret legat de A7. Comunicatul anunță doar că senatorul USR-PLUS George Mîndruță și președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, au fost primiți de ministrul Cristian Ghinea. Bine, dar știam că întîlnirea va avea loc de săptămîna trecută, atunci cînd acest lucru a fost transmis de domnul Flutur, așa că noul comunicat, nevenind cu amănunte, nu-și avea rostul. Și încă ceva: cum adică ”ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, împreună cu senatorul USR-PLUS George Mîndruță au avut o întîlnire la sediul ministerului cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur”? Adică domnul Mîndruță era și el gazdă? Dar ce, domnul Mîndruță lucrează și el la minister sau ministerul e proprietatea alianței USR-PLUS și atunci cînd are chef șeful îi primește în audiență și pe cei de la PNL?
Un comunicat fără nici un rost
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026
Gheorghe Șoldan, acest Gigi de Suceava
By
Toni
6 octombrie, 2026
În cartierul Burdujeni putea avea loc un adevărat dezastru. Pompierii l-au evitat
By
Toni
5 octombrie, 2026