Reacţia doctoriţei de la un spital din Argeş care şi-a permis să-l pună la punct pe un senator care voia tratament preferenţial a devenit subiect de ştire. Nu e prima dată cînd ceva normal este de fapt o excepţie, iar asta spune multe despre societatea românească. Pentru cine n-a aflat încă, incidentul s-a petrecut săptămîna trecută, la Piteşti, unde un senator PSD de Vîlcea a venit la Unitatea de Primiri urgenţe cu mama sa. La fel ca-n orice alt spital din România, la UPU e de aşteptat, urgenţele se iau în funcţie de gravitate, după cum e şi firesc. Dar cum politicienii se cred adesea supra-oameni, senatorul de Vîlcea a apelat la colegul său, senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș. Cum minţile strălucite gîndesc la fel, acesta a sunat directorul Spitalului, care, la rîndul său, a contactat Unitatea de Primiri Urgenţe pentru ca medicii de acolo să-l primească pe senatorul PSD și pe mama acestuia înaintea celorlalți pacienți care așteptau pe hol. Nimic spectaculos pînă aici, căci ştim cu toţii cum funcţionează sistemul. Situaţia a luat însă o întorsătură cu totul şi cu totul neaşteptată, căci doctoriţa de serviciu a reacţionat cu adevărat normal. Adică a ieşit pe hol şi i-a spus în gura mare senatorului cu pricina ad literam: „”Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!” Ceea ce l-a făcut pe senatorul PSD să-şi ia tălpăşiţa. Atitudinea doamnei doctor a uimit pe toată lumea, de aia a şi ajuns subiect de presă, numele ei însă a rămas necunoscut. Dacă e să se lase cu reprercusiuni pentru frumoasa îndrăzneală a medicului, cine are de răzbunat ştie oricum cine este, aşa că nu văd de ce n-am cunoaşte-o cu toţii, să ştim şi noi cum arată un om respectabil, un medic sătul să fie tratat de sus de-o şleahtă de traficanţi. Traficanţi de influenţă, bineînţeles. Este un model demn de urmat şi poate, cu ocazia asta, s-a creat un precedent. Aşa cum în urmă cu cîţiva ani un medic a plecat să muncească în Franţa, pe bani mai mulţi. A urmat altul şi altul, pentru ca doar în primele trei luni ale acestui an să vedem 970 de solicitări de transfer în străinătate depuse de medici români. Îşi doresc toţi ca ceva să se schimbe în bine în sistemul de sănătate românesc. Doamna doctor de la Piteşti a arătat că lucrurile se pot schimba. Cu fiecare dintre noi, în parte.
Alina Mihăescu