Un spital şi mai multe unităţi de primire a urgenţelor

Nu de mult, Traian Băsescu a cerut coaliţiei de guvernămînt să facă grădiniţe şi creşe. Ce ordin bun. Numai că acestea vor trebui înfiinţate în clădirile în care, în prezent, funcţionează unele spitale. Deci, se poate spune şi că domnul Băsescu a dat ordin să fie închise mai multe spitale. De fapt, spitalele se vor închide singure. Aşadar, intuiţia nu m-a înşelat în urmă cu cîteva luni, atunci cînd Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a transfera spitalele în subordinea administraţiilor locale. Transferul a fost făcut într-un moment în care sistemul medical, împovărat de datorii, se apropie de colaps, iar guvernanţii n-au vrut ca populaţia să aibă încă un motiv să-i înjure. Adicătelea Guvernul a făcut descentralizare, iar dacă spitalele vor fi închise, de vină vor fi primarii fiindcă nu au fost în stare să găsească manageri competenţi. În judeţul Suceava, singurul spital care va scăpa de închidere este Spitalul Judeţean. Susţinut puternic de Consiliul Judeţean, Primărie şi Ministerul Sănătăţii, cel mai mare spital din judeţ nu numai că nu se va închide, dar va continua să se dezvolte. În rest, celelalte spitale sucevene, flămînde şi fără medicamente, se tîrîie de pe o zi pe alta. Însă, fie vorba între noi, unele dintre acestea ar fi trebuit închise de mult, fiindcă nu oferă condiţii de cazare decente, dar mai ales pentru că nu au un personal medical prea priceput. După umila mea părere, spitalele din Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung şi Vatra Dornei ar trebui închise. Dar nu de tot. Acestea ar trebui transformate în unităţi de primire a urgenţelor în care să fie loc, evident, doar pentru cazurile urgente. Cu un corp medical suplu şi bine pregătit, şi cu o aparatură de analize şi de intervenţie bine pusă la punct, astfel de unităţi şi-ar putea dovedi necesitatea şi eficienţa. După ce unităţile de urgenţă îşi vor face treaba, pacienţii vor fi trimişi la Spitalul Judeţean Suceava sau, în caz de nevoie, la clinici specializate din ţară. Decît să umble întregul sistem spitalicesc rupt în fund, mort de foame şi fără pastile în buzunar, ar fi de preferat să se continue investiţiile în spaţii şi în aparatură începute la Suceava, la unitatea medicală condusă de Vasile Rîmbu. Ca să nu mai vorbim despre investiţiile care trebuie făcute în medicii şi asistenţii care, într-adevăr, ştiu meserie, şi care nu pot fi ţinuţi cu cîţiva lei.

tab marti 11 ian

Exit mobile version