Urbanismul şi autosuficienţa nu fac casă bună

Foto

O voi spune clar şi răspicat: primarul Ion Lungu are dreptate! În materie de urbanism, lucrurile au luat-o razna. E timpul ca această chestiune să fie reglementată. Şi nimeni, nici cei care l-au votat, nici cei care nu l-au votat nu l-ar putea contrazice. Suceava este un dezastru din acest punct de vedere, se construieşte haotic, prost, de cele mai multe ori urît. E posibil ca şi primarul reales să fi ajuns la aceeaşi concluzie drept pentru care a hotărît că aşa nu mai merge şi că va coordona personal direcţia de Urbanism din Primărie. De fapt, nu ştiu ce l-a făcut pe Ion Lungu să considere că ceva trebuie schimbat în materie de urbanism. Iar motivele contează. Greu de înţeles de ce primarul găseşte o scuză predecesorilor, respectiv viceprimarilor, care s-au ocupat în ultimii 20 de ani de această direcţie şi îi învinuieşte pe arhitecţi, că dragă Doamne, proiectele aşa urîte, proaste sau neconforme au toate avizele lor. Păi sigur că au, că aşa cere legea, numai că una e să gîndeşti, să-ţi dai ok-ul pe o casă, o dependinţă, o construcţie, oricare ar fi, şi alta e să ţii cont de faptul că acea clădire face parte dintr-un context, dintr-un cartier, dintr-un oraş. Aici nu mai e decizia arhitectului de proiect, ci a oraşului. A Sucevei care, în condiţii civilizate, ar trebui să aibă angajat un arhitect. Acest specialist ar trebui să aplice un set de reguli de urbanism foarte riguros şi bine făcut şi ar trebui să-şi pună cunoştinţele şi creativitatea de artist în slujba oraşului. Acest arhitect al Sucevei ar trebui să spună ce culoare trebuie să aibă clădirile anvelopate sau nu, acoperişurile, unde pot fi amplasate panouri publicitare, unde se pot pune panseluţe sau planta arbori. Design-ul urban nu poate sta în mîna consilierilor locali, oricine ar fi ei. Pentru asta există şcoli superioare care scot în fiecare an absolvenţi, adică arhitecţi. Iar primarul nostru, de altfel plin de bune intenţii, reclamă că vin arhitecţii să-i dea lecţii de morală. Păi cine vreţi să vină? Pensionarii foşti muncitori la IUPS, poliţiştii, medicii, şoimii patriei? La cum arată Suceava, eu zic să vedem partea bună a lucrurilor, să ne bucurăm că mai sînt unii care ne dau ponturi pe gratis şi să ne lăsăm învăţaţi că asta n-a omorît pe nimeni. E binem deci, domnule primar, că vreţi să vă ocupaţi personal de urbanism, înconjuraţi-vă însă de specialişti că autosuficienţa n-aduce niciun beneficiu, Un punct de vedere. 

Alina Mihăescu

Exit mobile version