Mulţumită unei decizii a Curţii de Apel Timiş, drujbele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei sînt pe punctul de a fi pornite. Însă, acestea încă n-au intrat în acţiune din cauză că hotărîrea instanţei cu privire la împroprietărirea Fondului cu 166.000 de hectare de pădure este definitivă, dar nu şi irevocabilă. Totuşi, drujbele au început, deja, să huruie, speriind acele de brad şi veveriţele şi căprioarele din pădure. Conform unui articol publicat de cotidianul „Obiectiv”, Fondul Bisericesc a numit recent un executor judecătoresc şi a cerut oficial Direcţiei Silvice Suceava să-i dea pădurea. În faţa acestei situaţii, directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, fostul şef al Direcţiei Silvice Suceava Valerian Solovăstru, a declarat: „Vom apela la toate măsurile legale pentru a contracara solicitările lor cu caracter ultimativ. Îi rog să fie raţionali şi să nu arunce judeţul într-o criză şi mai mare decît cea existentă, a locurilor de muncă şi economică”. Da, vezi să nu. Pe cei din fundaţia particulară condusă de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, îi doare la trei metri în faţa drujbei de criza locurilor de muncă şi de declaraţiile pe care le face domnul Solovăstru. Singurul lucru care cred că le dă frisoane celor din fundaţia Înaltului Pimen este acela că o altă fundaţie, „Pro Fondbis 1946 Semper”, a făcut plîngere la DNA. Procurorii sînt invitaţi să afle cum a fost posibil ca o fundaţie din care fac parte nişte persoane fizice să se declare continuatoarea fundaţiei care era formată din reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române-BOR şi ai diferitelor instituţii ale Statului Român şi care, înainte de venirea comuniştilor la putere, administra aproximativ 200.000 de hectare de pădure din judeţul Suceava. Însă, Înaltul Pimen şi ai lui, spaima pădurarului, nu cred că sînt atît de deranjaţi de acest lucru fiindcă DNA-ul a demonstrat de-a lungul timpului că este o instituţie care nu vrea să se pună rău cu cei de sus şi, deci, e normal să nu vrea să aibă probleme nici cu trimişii Celui de Sus pe pămînt. De aceea, n-ar fi exclus ca procurorii să ne explice nouă, credincioşilor de rînd, că, de fapt, Înaltul Pimen se numără printre moştenitorii de drept ai vechii fundaţii pentru că din aceasta făcea parte şi bunicul său, domnul BOR. Niels BOR.tableta luni 25 ian
Urmaşul domnului BOR
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei
By
Toni
9 iunie, 2026
Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei
By
Toni
8 iunie, 2026
Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană
By
Toni
5 iunie, 2026
Lecturi în centrul Sucevei, în zgomot de motoare și de claxoane
By
Toni
3 iunie, 2026