De bună voie și nesilit de nimeni, Viorel Seredenciuc a renunțat la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava după alegerile din 27 septembrie, poziție deținută în ultimii patru ani. Atribuțiile domnului Seredenciuc nu au fost dintre cele mai ușoare și i-au consumat acestuia suficientă energie. Apoi, să lucrezi cu Gheorghe Flutur nu este tocmai ușor. Într-o declarație acordată postului nostru de radio, domnul Seredenciuc a spus că are și el o vîrstă și simte nevoie să se mute într-o zonă mai liniștită. Vîrsta fiind de 63 de ani. Viorel Seredenciuc a candidat pentru Camera Deputaților din partea PNL de pe poziția a V-a. O poziție considerată oarecum eligibilă. Numai că votul din 6 decembrie i-a adus PNL Suceava numai trei mandate de deputat, pentru Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu. Așa că Viorel Serdenciuc a rămas în afara Parlamentului. Totuși, domnul Seredenciuc nu ar merita să fie lăsat pe tușă. Nu ar trebui pentru că acesta a fost un soldat credincios PNL și președintelui partidului, Gheorghe Flutur, iar acolo unde a fost pus a încercat să-și facă treaba cît de bine și cît de discret posibil. La experiența administrativă și de viață pe care o are, Viorel Seredenciuc ar merita o funcție într-o instituție publică. Poate cel mai bine i s-ar potrivi acestuia funcția de subprefect. La acest moment, o funcție de subprefect este deținută de Daniel Prorociuc, venit pe filiera PNL, iar cealaltă îi aparține Laurei Morar, venită pe filiera PMP. Cum PMP nu a făcut pragul electoral și, deci, nu va face parte din viitoarea majoritate parlamentară care va susține viitorul guvern, Laura Morar va părăsi funcția. Aceasta ar merita să fie ocupat de Viorel Seredenciuc, chiar dacă USR, ca partener de guvernare, o va solicita. USR Suceava nu înseamnă prea mult, iar USR-ul ar putea primi funcții gen celei de subprefect în alte locuri din țară, acolo unde useriștii chiar contează.
Viorel Seredenciuc și funcția de subprefect
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
”Atelierul de sudură” al comunității sucevene
By
Toni
7 august, 2026
Unii cu munca, Vasile Rîmbu cu lauda. Campania de imagine a primarului continuă
By
Toni
6 august, 2026
La Rădăuți se poate, la Suceava nu
By
Toni
5 august, 2026
Siretul ar trebuie să lase gunoaiele din Vamă în drum. Dacă altfel nu se poate
By
Toni
4 august, 2026
Și în Suceava există viață. Uneori
By
Toni
3 august, 2026