Vlad Morariu, buricul pămîntului. Pe partea medicală

Foto
Foto

Întîlnirea organizată de preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, cu medicii pediatri şi cu reprezentanţii unităţilor spitaliceşti din judeţ a scos la iveală lucruri neplăcute. De pildă, de la Bistriţa şi pînă la Suceava, localităţi aflate la o distanţă de 200 de kilometri, nu există nici o linie de gardă pe timp de noapte care să vină în sprijinul copiilor. Oricum, din discuţiile purtate s-a ajuns la concluzia că trebuie multe lucruri făcute în sistemul de asistenţă medicală, şi nu doar pentru copii, şi că, într-adevăr, e necesară construirea unui spital de pediatrie la Suceava. La întîlnirea de la Palatul Administrativ s-a înregistrat o absenţă, cea a directorului Spitalului Municipal Fălticeni, doctorul Vlad Morariu. Dacă domnul Morariu o fi avut treabă pînă peste cap ori o fi fost bolnav putea să trimită pe cineva în loc, dar n-a făcut-o. Atunci care ar putea fi explicaţia absenţei fălticenene? Să fie una politică? Primarul Fălticenilor, Cătălin Coman, este de la PSD. Numai că domnul Coman s-a tot gudurat în ultima vreme pe lîngă domnul Flutur şi este puţin probabil ca acesta să-i fi interzis domnului Morariu să participe la discuţiile de la Suceava. Din Fălticeni este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, care, într-adevăr, nu are o relaţie prea bună cu Gheorghe Flutur, însă este greu de crezut că acesta i-a spus directorului Spitalului să stea în banca lui. E posibil ca ştiind care sînt relaţiile dintre domnii Stan şi Flutur, domnul Morariu să se fi gîndit că ar fi bine să-şi vadă de-ale lui ca să nu-l supere pe şefu’. Că dacă-l supără pe şefu’ poate se trezeşte schimbat din funcţia de director ori poate că vin mai greu banii de la Guvernul PSD pentru terminarea noului spital. Ei, asta era: noul spital. Pesemne că Vlad Morariu se şi vede director peste noul spital bine dotat şi buric al pămîntului în materie de asistenţă medicală. Domnul Morariu s-o fi crezînd deja prea mare şi prea tare ca să participe la o discuţie la Suceava. Şi-apoi, de ce să se facă spital de pediatrie la Suceava? Ca să piardă medicii pediatri de la marele spital din Fălticeni pacienţii?

Exit mobile version