
Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a tras o tură prin nordul judeţului pentru a vedea cum merg diferite lucrări de asfaltare, şi nu numai. Totodată, domnul Flutur a vorbit despre fondurile guvernamentale care se vor revărsa anul viitor peste Suceava, îmbrăcînd în asfalt mai multe drumuri. Mai exact, este vorba despre şoselele de centură de la Suceava şi Rădăuţi, şi despre drumul care leagă judeţul nostru de judeţul vecin şi prieten cu capitala la Botoşani. Dacă la Rădăuţi Gheorghe Flutur nu a avut ce să le arate reprezentanţilor presei, în comuna Dorneşti aceştia au putut vedea reţeaua de canalizare şi drumul la care se lucrează. Primarul PNL al localităţii, Gheorghe Luţă, care de mult s-a dat cu portocaliu din cap şi pînă-n picioare, a spus că proiectul cu fonduri europene este finalizat în proporţie de 60%. Şi că firma constructoare i-a promis că în primăvară vor fi gata şi cei 11 kilometri de reţea de canalizare şi cei opt kilometri de drum la care se lucrează. La Dorneşti, pe unele porţiuni, sînt alunecări de teren. Pentru ca pămîntul să nu se prăvălească peste drum s-au ridicat nişte ziduri. Pe unul din ziduri scrie „Zidul lui Romică”. Vă întrebaţi cine e Romică? Conform primarului Luţă, Romică este unul dintre excavatoriştii care au ridicat zidul. Cum nu doar Romică a lucrat acolo, normal ar fi fost ca pe zid să fie trecute şi numele lui Ionică, Milică, Mitică şi ale celorlalţi meseriaşi din echipă. Corect ar fi fost ca dirgintele de şantier şi primarul să nu-l lase pe Romică să-şi scrie numele cu vopsea pe zid. Asta, pentru că Romică n-a adus bani de-acasă pentru efectuarea lucrărilor, deci nu este ctitor. Mă mir că primarul de la Dorneşti, la cît de slugarnic este, nu a pus mîna pe pensula cu vopsea pentru a scrie „Zidul lui Georgică”. Cum care Georgică? Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, omul care tot aduce bani pentru diferite investiţii. Omul al cărui nume, dacă ar fi după lăudătorii Ghorghe Luţă şi alţii, ar trebui scris pe toate zidurile, pe toate conductele şi pe toate drumurile asfaltate.tab joi 22 dec