Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Blues <Fani Adumitroaie> se anunță, din nou, una reușită, cu artiști din Statele Unite, Ungaria, Germania, Anglia, Serbia și Italia, ”de peste tot”, iar cap de afiș va fi ”o surpriză”, o trupă din Ungaria, cu invitat special din Germania. Evenimentul va avea loc în perioada 3–5 iulie și, în proporție de ”95% se va desfășura pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, locul binecunoscut” fanilor, a anunțat la Radio Top organizatorul Boby Stroe.
Acesta a precizat că afișul este aproape finalizat și a adăugat: ”Evenimentele sînt aproape gata, puse pe seri, mai aștept cîteva confirmări. O să fie niște surprize, ca de obicei”.
Boby Stroe a dezvăluit că ”în prima seară, pe scenă vor urca nouă artiști veniți din Statele Unite, iar trei dintre ei se numără printre cei mai buni și căutați artiști ai momentului”. Capul de afiș, ”o surpriză”, va fi o trupă din Ungaria, care acompaniază un cunoscut artist de jazz, dar care și-a dezvoltat un proiect propriu de blues. A explicat Boby: ”E un curaj pentru mine să pun cap de afiș o trupă din Ungaria cu un invitat din Germania, dar și anul trecut am avut un român cap de afiș”. Artiștii cîntă alături de basista indiană Mohini Dey, ”foarte la modă”, care concertează în toată Europa, iar stilul abordat este ”un stil foarte modern de blues”. A adăugat organizatorul festivalului: ”Mie îmi place grozav cînd oamenii își păstrează rădăcinele, dar caută soluții moderne. Și sună incredibil de bine și merită să fie cap de afiș”.
În ceea ce privește organizarea, chiar dacă vor continua lucrările de modernizare în parcarea de la Cetatea de Scaun a Sucevei, domnul Stroe spune că nu vor fi probleme. A afirmat acesta: ”Noi nu avem atît de multe mașini, astfel că ne putem muta cîțiva metri mai la stînga, mai la dreapta, putem face amplasamentul în așa fel încît să asigurăm tot confortul”. El a menționat că situația diferă față de alte evenimente, precum Bucovina MotorFest, care are nevoie de un spațiu extins pentru motociclete și din acest motiv a mutat evenimentul la mall.
